Pe raza Ocolului Silvic Stulpicani, din cadrul Direcției Silvice Suceava, se află unul dintre cele mai valoroase și spectaculoase ecosisteme forestiere din Bucovina: Codrii Seculari Slătioara.
”Trunchiurile acoperite de mușchi, lemnul mort aflat în diferite stadii de descompunere, pâraiele limpezi și flora spontană creează un mediu natural echilibrat și valoros, transformând Codrii Seculari Slătioara într-un laborator viu.
Aici se pot întâlni arbori de aproximativ 300 de ani, având o înălțime care depășește 45 de metri și un diametru de peste 1 metru”, spun specialiștii RNP Romsilva, care au postat pe contul de socializare al instituției frumoase imagini surprinse în cadrul OS Stulpicani.
În prezent, rezervația Codrul Secular Slătioara are statut de protecție integrală, fiind destinată protecției ecosistemelor forestiere de limită altitudinală compuse din arborete de rășinoase și amestecuri de fag cu rășinoase.






