Motociclistul care a fugit 5 kilometri de poliție a ajuns în arest

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, prins de poliție după ce a încercat să-și piardă urma cu motocicleta pe care o conducea și care a încercat apoi să scape și cu fuga pe jos, a ajuns în arestul poliției județene, pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis. Având în vedere cum s-a comportat acesta în trafic, polițiștii au considerat că este un pericol public și se impune reținerea în arest, măcar 24 de ore.
Ciprian Miler, din Ipotești, a fost reținut în arest în seara zilei de marți, 31 august, la trei zile după „aventura” sa din trafic.
Pe 28 august, în jurul orei 20.40, un echipaj de la Secția Rurală de Poliție Ipotești, care se afla în control pe DJ 208 A, la Bosanci, a observat o motocicletă care nu avea montată plăcuță de înmatriculare. Polițiștii aflați în trafic cu mașina de serviciu au făcut semnal de oprire, însă motociclistul nu a oprit, intrând de pe drumul județean pe un drum comunal.
În satul Tișăuți, comuna Ipotești, într-o intersecție, după aproximativ 5 kilometri de urmărire, conducătorul motocicletei s-a dezechilibrat și a căzut pe marginea drumului. Tânărul s-a ridicat și a luat-o la fugă, fiind urmărit pe jos. Tânărul a fost prins și încătușat.
Tânărul în vârstă de 20 de ani, din Ipotești, nu are permis de conducere pentru nici o categorie, au constatat polițiștii. Tânărul a declarat că nu a suferit leziuni și nu a fost transportat la spital. El a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu era băut.
În urma verificării motocicletei în bazele de date s-a stabilit că aceasta este înmatriculată, dar ITP-ul și RCA sunt expirate.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și au aplicat amenzi pentru lipsă ITP și RCA.

Recomandări

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis