Mopedist de 82 de ani, accidentat mortal în timpul unui viraj la stânga, pe E 85

Accident cu final tragic
Accident cu final tragic

Un bărbat în vârstă de 82 de ani, din comuna Forăști, care se deplasa cu un moped pe raza localității de domiciliu, a murit după ce a fost acroșat de o mașină, în timp ce efectua un viraj la stânga. Accidentul cu final tragic s-a petrecut marți, în jurul orei 14.50, pe E 85, pe raza satului Oniceni. Din cercetările poliției rezultă că octogenarul se deplasa pe direcția Vadu Moldovei spre Drăgușeni și a virat la stânga, spre drumul comunal Ruși, moment în care a fost acroșat de o auto Iveco, condusă din spate. Cauza accidentului este în cercetare, însă primele indicii arată că șoferul are cel puțin o parte din culpă pentru că nu a păstrat o distanță suficientă față de mopedul care circula în fața sa. Victima accidentului a fost preluată de o ambulanță SMURD și transportată la Spitalul municipal Fălticeni, Din păcate, în jurul orei 17.30, la spital, a fost declarat decesul bărbatului de 82 de ani. Șoferul implicat în accident, Bogdan Iuga, a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu consumase alcool. Bătrânul care se deplasa pe moped nu avea permis de conducere valabil. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările, pentru a stabili condițiile exacte în care s-a produs accidentul.

Recomandări

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Ucraineanul care a comis teribilul accident cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra