Termenul până la care întreprinderile din România pot depune proiecte pentru atragerea fondurilor nerambursabile puse la dispoziție prin FSE a fost prelungit până la 31 martie 2010, până în prezent fiind selectate cereri în valoare de 22,61 milioane de euro, din cele 142,4 milioane de euro alocate.
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS) informează, luni, că a decis „să mai dea o șansă” întreprinderilor din România de a atrage, prin proiecte, sumele puse la dispoziție de Uniunea Europeană, prin Fondul Social European, reamintind că accesarea fondurilor nerambursabile, în perioada de criză, reprezintă un sprijin real pentru menținerea locurilor de muncă și îmbunătățirea performanțelor propriilor angajați.
Potențialii beneficiari ai schemelor de ajutor de stat și de minimis vor putea depune proiecte până la 31 martie 2010 pentru liniile de finanțare privind acordarea de ajutor pentru acoperirea costurilor salariale a persoanelor nou încadrate, pentru acoperirea costurilor salariale a persoanelor din mediul rural nou încadrate, pentru programe de mentorat pentru tinerii angajați, pentru calificarea/recalificarea angajaților proprii sau pentru acoperirea costurilor cu asigurarea condițiilor pentru sănătate și securitate la locul de muncă.
Anul acesta, întreprinderile din România au avut posibilitatea să acceseze, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), finanțări nerambursabile în valoare totală de 142,4 milioane de euro.
Potrivit MMFPS, până în 9 octombrie s-au depus 294 de cereri de ajutor de stat și de minimis în valoare de 48,40 milioane euro, dintre acestea fiind evaluate 250 și selectate doar 128, cu o valoare nerambursabilă de 22,61 milioane de euro.
Pentru linia de finanțare „Sprijin financiar pentru ocupare” au fost depuse 32 de cereri de finanțare cu o valoare totală de 4,76 milioane de euro, au fost evaluate 28 de cereri, din care au fost selectate pentru finanțare doar 11, cu o valoare totală de 3,03 milioane de euro, ceea ce reprezintă 11,76% din suma alocată.
Pentru linia de finanțare „Sprijin financiar pentru ocuparea persoanelor din mediul rural” au fost depuse opt cereri de finanțare cu o valoare totală de 0,7 milioane euro și din șapte cereri evaluate a fost selectată pentru finanțare doar una, cu o valoare a ajutorului solicitat de 0,02 milioane euro, ceea ce reprezintă 0,07% din suma alocată.
În ce privește linia de finanțare „Programe de mentorat pentru tinerii angajați” a fost depusă o singură cerere de finanțare cu o valoare de 0,37 milioane euro, care a selectată pentru finanțare.
Întreprinderile din România au fost mai interesate de obținerea de fonduri pentru calificarea/recalificarea angajaților proprii, pentru această linie de finanțare fiind depuse 53 de cereri de finanțare cu o valoare totală solicitată de 8,97 milioane euro. Potrivit MMFPS, au fost evaluate 45 de cereri, din care au fost selectate pentru finanțare 23, cu o valoare totală a ajutorului solicitat de 3,12 milioane de euro, ceea ce reprezintă 19,12% din suma alocată.
Pentru linia de finanțare „Specializarea/ perfecționarea angajaților proprii” au fost depuse 110 cereri de finanțare cu o valoare totală solicitată de 22,6 milioane de euro, au fost evaluate 93 de cereri din care au fost selectate pentru finanțare 41, cu o valoare totală a ajutorului solicitat de 9,72 milioane de euro, ceea ce reprezintă 73% din suma alocată.
Alte 90 de cereri de finanțare au fost depuse pentru linia „Bani pentru sănătatea și siguranța salariaților”, 76 dintre acestea fiind evaluate iar 51 au fost selectate pentru finanțare. Valoarea totală a proiectelor selecate este de 6,34 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 28,8% din suma alocată.
Pot aplica în cadrul acestor linii de finanțare doar întreprinderile, indiferent de mărime și de natura capitalului, iar suma maximă pe care o poate accesa un potențial beneficiar este de două milioane de euro pentru angajarea de noi salariați, două milioane de euro pentru formarea profesională a angajaților și 200.000 de euro pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă.
Din aceste fonduri, angajatorii pot subvenționa pe o perioadă de 12 luni jumătate din salariile noilor angajați care provin din rândul șomerilor ce nu și-au găsit un loc de muncă în ultimele șase luni, precum și a persoanelor care sunt unici întreținători de familie, sau care au depășit vârsta de 50 de ani, sau provin din comunități rome, ori nu au studii.
Pentru angajarea celor care sunt în șomaj de mai bine de doi ani angajatorii pot subvenționa tot 50% din salarii, dar timp de 24 de luni, iar pentru angajarea persoanelor cu dizabilități – 75% din salarii și 100% din investițiile făcute pentru adaptarea spațiului de lucru și asigurarea echipamentelor necesare acestor persoane.
În ceea ce privește formarea profesională, generală și specifică, subvenția acordată unei întreprinderi este cuprinsă între 25% și 80% din cost, în funcție de de cursul de formare, mărimea întreprinderii și tipul angajatului.