Minori prinși conducând autovehicule

Control poliție
Control poliție

În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 01.05, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit pentru control pe strada Buciumeni din localitate o autoutilitară înmatriculată în străinătate condusă de un tânăr de 17 ani, din comuna Baia.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Sâmbătă, la ora 20.05, în timp ce acționa pe strada Vasile Cănănău din orașul Dolhasca, un echipaj de poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire mopedului neînregistrat condus de un localnic de 16 ani și pe care se afla ca pasager un tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate, ambele persoane fără cască de protecție. Conducătorul vehiculului nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, reușindu-se blocarea și oprirea după circa 1,5 km.
Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că minorul a condus mopedul cu acceptul și acordul mamei sale de 47 de ani, din localitate, care știa faptul că fiul ei nu posedă permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul de 16 ani fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, iar mama sa fiind cercetată pentru comiterea infracțiunii de „încredințarea un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu deține permis de conducere”.
Mopedul a fost indisponibilizat la sediul de poliție, urmând să fie supus unei expertize de specialitate.
Puțin mai târziu, la ora 22.50, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe strada Iacob Zadik din municipiul Rădăuți un autoturism înmatriculat în străinătate, condus de un tânăr de 16 ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Un asistent medical de la Ambulanța Solca și consilier local la Arbore este cercetat după ce a lovit un aparținător beat