Minor la volanul unei mașini care nu mai avea ITP de mai bine de 6 ani

Minor la volanul unei mașini care nu mai avea ITP de mai bine de 6 ani
Minor la volanul unei mașini care nu mai avea ITP de mai bine de 6 ani

Un echipaj de la Poliția orașului Vicovu de Sus, care monitoriza traficul de pe aria de competență în noaptea de duminică spre luni, a oprit, puțin după miezul nopții, pe raza satului Costileva de Sus, comuna Ulma, un autoturism Mitsubishi Shogun la volanul căreia era un tânăr.
După ce a tras pe dreapta, tânărul le-a spus senin polițiștilor că nu are nici un document asupra sa, nici documente personale și nici ale mașinii.
Au urmat verificările suplimentare, iar în scurt timp s-a stabilit că cel de la volan are 17 ani, este din Brodina și, evident, nu are permis de conducere.
Adolescentul a fost condus la sediul Postului de poliție Ulma, în vederea continuării cercetărilor.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că autoturismul are ITP expirat din data de 12 mai 2017 și nu deține o poliță de asigurare RCA valabilă.
Tânărul a fost verificat și cu etilotestul, stabilindu-se că nu era băut.
Polițiștii au deschis dosar penal cu privire la infracțiunea de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Pentru celelalte abateri urmau să fie aplicate sancțiuni contravenționale.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României