Vizită

Ministrul educației vine la Suceava să repartizeze microbuzele școlare

Cele 31 de microbuze școlare de la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, destinate transportului de elevi în județ, vor fi repartizate localităților beneficiare de către ministrul educației, Cristian Adomniței. Acesta va veni, duminică, la Suceava, iar microbuzele școlare vor fi predate primarilor din localitățile care au primit mașinile pentru transportul elevilor. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, Laura Hacman, a declarat că „microbuzele trebuie să ajungă la Suceava în aceste zile, iar predarea lor se va face în curtea Inspectoratului Școlar”.
Printr-o Hotărâre de Guvern, săptămâna trecută județului Suceava i-au fost repartizate 31 de microbuze școlare de 16+1 locuri, 29 dintre ele urmând a fi utilizate pentru transportul elevilor din învățământul de masă, iar celelalte două microbuze au fost repartizate pentru elevii din cadrul învățământului special.
Hânțești, Arbore, Frumosu, Bunești, Dolhasca, Păltinoasa, Sadova, Capu Câmpului, Frasin, Dolheștii Mari, Mălini, Bălcăuți, Udești, Grămești, Zvoriștea, Stroiești, Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Broșteni, Măriței, Drăgoiești, Poiana Stampei, Dorna Arini, Cajvana, Solca, Slatina, Câmpulung Moldovenesc, Calafindești și Râșca sunt școlile din învățământul de masă dotate cu mașini pentru transportul elevilor. În ceea ce privește școlile speciale, cea din Fălticeni și cea din Rădăuți au fost instituțiile care au primit microbuze de la minister.

Recomandări

Educație școlară – Experiență Erasmus + pentru profesori de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava

Omagiu emoționant la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, la pensionarea profesoarei Ancuța Voivod după 46 de ani dedicați educației

Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod
Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna