Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, vine joi la Suceava, Hârtop – Vulturești și Fălticeni

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila FOTO incomod-media.ro

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, va fi joi, 18 august a.c., în vizită de lucru în județul Suceava. Primul loc în care ministrul va poposi dimineață este la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pentru a semna proiectul de finanțare, prin Compania Națională de Investiții, în cadrul Programului național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), pentru consolidarea și reabilitarea ansamblului de clădiri ale Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Valoarea totală a proiectului este de 100,164 milioane de lei. Întregul ansamblu, amplasat pe o suprafață de 16.558 mp, va beneficia de o serie de intervenții la elementele de arhitectură, bazate în special pe concluziile studiilor istorice și pe studiile tehnice preliminare privind elementele de lemn și de zidărie din piatră și cărămidă.
Urmează vizitarea șantierului de pe drumul județean 208C – Hârtop – Vulturești, lucrare finanțată prin PNDL, după care Cseke Attila va merge la Fălticeni, la obiectivul de investiții reabilitare/modernizare Grădinița Specială Fălticeni, finanțat prin POR/AXA 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, și la final, la ora 11.00, va da startul lucrărilor la creșa din municipiul Fălticeni, proiect finanțat prin PNRR, unde va susține și o conferiță de presă.

Recomandări

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Centrul de Studii Asiatice deschide înscrierile la cursurile gratuite de limbă și cultură chineză pentru studenții Universității Suceava

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro