Ministrul Cadariu anunță că anul acesta vor fi finanțate mai multe programe pentru dezvoltarea mediului de afaceri românesc

Ministrul Antreprenoriatului și turismului, Constantin Daniel Cadariu
Ministrul Antreprenoriatului și turismului, Constantin Daniel Cadariu

Ministrul Antreprenoriatului și turismului, Constantin Daniel Cadariu, a anunțat că execuția bugetară a ministerului pe care îl conduce, în primele 5 luni, a fost de 74,75%, procent raportat la totalul creditelor bugetare acordate instituției pentru anul 2022, în valoare de 2.576.463.000 lei. Constantin Daniel Cadariu a precizat că plățile efectuate în această perioadă însumează 1.925.968.000 lei.
„Execuția bugetară de 75% dovedește răspunsul rapid al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului pentru firmele românești care s-au găsit într-o situație dificilă, fără precedent, și față de care a trebuit să ne achităm datoriile. Încă de la începutul anului, am virat toate sumele aferente măsurii HoReCa către aplicanții eligibili și, în continuare, suntem în proces de acordare a ultimelor granturi pentru beneficiarii celui de-al doilea apel al Măsurii 1, dar și pentru Măsura 2”, a spus ministrul Antreprenoriatului și turismului. El a ținut să precizeze că anul acesta, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului va finanța și alte programe, cu scopul de a asigura dezvoltarea mediului antreprenorial românesc. Astfel, Cadariu a precizat că vor fi lansate, gradual, cea de-a treia ediție Start-Up Nation, programul național de microindustrializare, cel de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, programul multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, cel pentru înființarea și dezvoltarea de incubatoare tehnologice și de afaceri, precum și programul pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului. „Am încredere că execuția bugetară bună ne va aduce la rectificarea din această vară sume importante pentru a doua parte a anului, astfel încât să putem derula toate investițiile pe care ni le-am propus, la nivelul excelenței mediului de afaceri românesc”, a încheiat Constantin-Daniel Cadariu.

Recomandări

Președintele CJ Suceava anunță lucrări de consolidare pe „Drumul Lirei” din comuna Ciprian Porumbescu, ce va fi redeschis după opt ani

Șoldan anunță lucrări de amploare pentru redeschiderea Drumului Lirei din comuna Ciprian Porumbescu
Șoldan anunță lucrări de amploare pentru redeschiderea Drumului Lirei din comuna Ciprian Porumbescu

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare