Ministru suedez: România nu are voință politică în problema romilor. Trebuie monitorizare comună UE

Ministrul suedez Birgitta Ohlsson a declarat, într-un interviu, că în România nu există voință politică pentru rezolvarea situației romilor, subliniind, totodată, că este nevoie de un sistem comun de monitorizare a situației drepturilor omului în țările UE, care să includă și sancțiuni, informează Mediafax.”Suedia a negociat mai multe luni cu România în privința folosirii fondurilor europene pentru romi, astfel încât aceștia să nu mai emigreze. Sunt dezamăgită de faptul că Guvernul român nu a dorit să coopereze la nivel european. Avem nevoie de alți actori pentru aceste negocieri”, a precizat ministrul suedez pentru Afaceri Europene, Birgitta Ohlsson, într-un interviu acordat cotidianului austriac Der Standard. Întrebată de ce a blocat România crearea unui „taskforce” (un ajutor extern pentru cheltuirea fondurilor europene destinate integrării romilor – n.r.), Birgitta Ohlsson spus că sunt mai multe motive, printre care și mândria.”Cred că există mai multe motive. În România lipsește voința politică. În același timp nu există capacitatea administrativă pentru utilizarea eficientă a banilor UE. Este una dintre cele mai sărace țări din Uniune. Probabil că și mândria joacă un rol – România nu dorește să aibă observatori din alte țări”, a declarat oficialul suedez.

Recomandări

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluția bancară pentru drumul României către zona euro