Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, că va lansa spre dezbatere publică, în această săptămână, o lege de accelerare a procedurilor de judecată și a transmis instituțiilor din sistemul judiciar Strategia de Dezvoltare a Justiției ca Serviciu Public 2010-2014.
Ministrul Justiției a anunțat că probabil joi va prezenta acest proiect de lege, pe care a numit-o „Legea micii reforme” și care conține prevederi pentru simplificarea procedurilor de citare, simplificarea competențelor instanțelor și a celor de judecare a recursurilor în interesul legii de la instanța supremă.
Luni, Predoiu a declarat că a transmis Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curților de Apel, Ministerului Public și asociațiilor profesionale ale magistraților Strategia de Dezvoltare a Justiției ca Serviciu Public, elaborată de Ministerul Justiției pe baza tezelor și principiilor aprobate de Guvernul României.
„Strategia urmează să fie discutată cu reprezentanții sistemului judiciar și ulterior supusă aprobării Guvernului prin Hotărâre de Guvern și va fi comunicată și reprezentanților profesiilor juridice, pentru că are la bază o viziune integratoare și cuprinzătoare a actului de Justiție”, a spus Predoiu.
Ministrul Justiției a adăugat că proiectul este deschis dialogului pentru îmbunătățirea textului, înainte de a-l supune aprobării Guvernului, iar pe baza Strategiei urmează să se redacteze un Plan de Acțiune.
Strategia cuprinde obiectivele fundamentale ale politicilor publice în sistemul judiciar în următorii patru ani, iar inițiatorii își doresc să fie un instrument realist și pragmatic.
„Scopul nostru este ca toate cele trei puteri să susțină și să coopereze în aplicarea Strategiei. Strategia va conferi predictibilitate, transparență, coerență și stabilitate acțiunii guvernamentale în sfera organizării justiției”, a mai spus Cătălin Predoiu.
Obiectivul fundamental al Strategiei este finalizarea procesului de adoptare a codurilor de procedură (inclusiv a legii privind executarea pedepselor), elaborarea legilor de punere în aplicare a acestora și realizarea studiilor privind pregătirea punerii în aplicare a celor patru coduri, pregătirea sistemului pentru intrarea în vigoare a codurilor.
Strategia mai are ca obiective perfecționarea legislației-cadru aplicabile în sistemul justiției prin ajustarea cadrului legislativ fundamental (legile justiției), consolidarea instituțională a sistemului judiciar, în principal prin consolidarea capacității și responsabilității Consiliului Superior al Magistraturii, reorganizarea instanțelor, reorganizarea Ministerului Public, finalizarea procesului de reorganizare a Ministerului Justiției, eficientizarea Administrației Naționale a Penitenciarelor, dezvoltarea Serviciului de Probațiune și reformarea Institutului Național de Expertize Criminalistice.
De asemenea, Strategia de Dezvoltare a Justiției ca Serviciu Public 2010-2014 urmărește unificarea practicii judiciare și îmbunătățirea pregătirii profesionale a magistraților, consolidarea integrității instituțiilor din sistemul judiciar, prin promovarea standardelor etice și de conduită anticorupție la nivelul tuturor profesiilor juridice și evaluarea eficienței mecanismelor preventive anticorupție la nivel instituțional și actualizarea acestora precum și creșterea gradului de implicare a societății civile în agenda anticorupție.
De asemenea, strategia prevede finanțarea corespunzătoare a justiției, modernizarea statutului unor profesii juridice ori conexe sistemului justiției.
„Vor fi avute în vedere propuneri de îmbunătățire a cadrului legal vizând exercitarea profesiilor de avocat, expert, notar, practician în insolvență, executor judecătoresc, traducător/interpret, ori dezvoltarea unor activități insuficient promovate, precum medierea sau crearea profesiei de registrator comercial”, potrivit ministrului Predoiu.
Ministrul Justiției a mai spus că Mecanismul de Cooperare și Verificare nu este tratat separat în Strategie, deoarece condiționalitățile care țin de sistemul judiciar se regăsesc printre obiectivele proeictului.
„Cu această ocazie, subliniez din nou faptul că una din principalele recomandări ale Raportului intermediar al Comisiei Europene din luna martie este realizarea unui consens politic general pentru sprijinirea politicilor publice din justiție, în special a implementării noilor coduri. Toate organizațiile politice trebuie să-și asume consolidarea independenței puterii judecătorești, cea mai puternică garanție pentru respectarea drepturilor cetățenilor”, a mai spus ministrul Predoiu.
Acesta a apreciat că sistemul judiciar este într-un moment cheie, o nouă generație de magistrați aratându-și disponibilitatea și chiar dorința de a-și asuma destinele justiției, „de a rupe punțile cu vechile ambiguități și vulnerabilități postdecembriste și de a-și asuma continuarea reformelor”.
Predoiu a salutat, în finalul declarației de presă de luni, numirea ca secretar de sta a Lidiei Barac, președintele Curții de Apel Timișoara și a anunțat că în curând va fi ocupat și cel de-al patrulea post de secretar de stat al MJ vacant.