Eveniment

Mii de pelerini sunt așteptați astăzi la Mănăstirea Putna, pentru sărbătorirea Sfântului Ștefan cel Mare

Mânăstirea Putna
Mânăstirea Putna

Cea mai importantă ctitorie a Sfântului Ștefan cel Mare, Mănăstirea Putna, locul unde este mormântul marelui voievod, un adevărat „altar al credinței”, unde nu se stinge niciodată candela, se pregătește de sărbătoare. Ieri, 1 iulie, de la ora 18:00, a avut loc Slujba Privegherii, iar astăzi, 2 iulie, Sfânta Liturghie va începe la ora 9:30. La slujba Sfintei Liturghii vor participa, după cum ne-a informat preotul Dosoftei de la Mănăstirea Putna, alături de Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților, următorii ierarhi: Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Meletie al Cernăuților și Bucovinei, Preasfințitul Episcop Nicodim al Severinului și Strehaiei și Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord.
Oameni de toate vârstele, veniți din localități apropiate, dar și din Bucovina de Nord și din Basarabia, sunt așteptați la Putna să pășească cu evlavie și nădejde pe poarta mănăstirii, pentru a aduce prinosul lor de credință Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. În fiecare an, mulți credincioși care ajung la Putna vin îmbrăcați în costume populare, purtând în mâini steaguri tricolore. Cei mai mulți dintre ei trec mai întâi pe la mormântul lui Ștefan cel Mare, unde își apleacă genunchii cu smerenie și spun o rugăciune, apoi participă la Sfânta Liturghie oficiată în curtea mănăstirii. Ca în fiecare an, pe 2 iulie, după Sfânta Liturghie, vor avea loc și parada și onorurile militare, un moment special al zilei.
Imnul României, „Deșteaptă-te, române!”, Imnul Eroilor: „Presărați pe-a lor morminte, ale laurilor foi. / Spre a fi mai dulce somnul, fericiților eroi…” sau cântecul „Treceți, batalioane române, Carpații” vor fi interpretate de fanfara Primăriei Suceava și vor crea o stare de emoție și patriotism în fiecare participant la sărbătoarea Putnei. La momentul paradei și al onorurilor militare, credincioșii se vor aduna cât mai aproape de aleile din curtea mănăstirii pentru a urmări programul de depunere de coroane la mormântul Sfântului Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna.

Recomandări

ÎPS Calinic: „Cu credință în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul morții, vă îndemnăm să faceți din praznicul Învierii coordonata existenței dumneavoastră, trăită în comuniunea Bisericii”

Sfânta Lumină s-a pogorât la Mormântul Învierii din Ierusalim. Lumina Harică va ajunge la Suceava în jurul orei 20:20