Mii de credincioși la Putna, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Mii de credincioși prezenți la Mănăstirea Putna

Câteva mii de pelerini din toată țara participă de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Putna, considerată Ierusalimul Neamului Românesc.
Credincioșii au umplut curtea lăcașului de dimineață devreme, pentru a lua parte la hramul mănăstirii.
Sfânta Liturghie arhierească la praznicul Adormirii Maicii Domnului este oficiată de un sobor de zeci de preoți în frunte cu arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, alături de care a mai slujit Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și starețul Mănăstirii Melchisedec Velnic.
Anul acesta s-a remarcat numărul foarte mare al credincioșilor care au venit la sărbătoarea Mănăstirii Putna îmbrăcați în frumoase costume populare, specifice zonelor de care aparțin.
Printre credincioși s-au aflat și oameni politici suceveni și șefi ai mai multor instituții publice.

Slujba de la Mănăstirea Putna
Slujba de la Mănăstirea Putna
Pelerini la Putna
Pelerini la Putna
Pelerini la Putna
Pelerini la Putna

Oficialități la Putna
Oficialități la Putna
Slujba de la Mănăstirea Putna
Slujba de la Mănăstirea Putna
Pelerini la Putna
Pelerini la Putna
Pelerini la Putna
Pelerini la Putna

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: „A fost respins apelul declarat de dl. Sidoriuc Viorel Ionel împotriva hotărârii de caterisire”

ÎPS Calinic: „Cu credință în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul morții, vă îndemnăm să faceți din praznicul Învierii coordonata existenței dumneavoastră, trăită în comuniunea Bisericii”

PS Damaschin Dorneanul: „Fiți Lumină pentru cei din familie, pentru cei din comunitate, pentru toți cei pe care îi iubiți. Hristos a înviat!”

Sfânta Lumină s-a pogorât la Mormântul Învierii din Ierusalim. Lumina Harică va ajunge la Suceava în jurul orei 20:20