Mierloiul Miron Cozma

Cine-a crezut că vocea de aur a lui Miron Cozma s-a prăpădit pe timpul detenției, s-a înșelat amarnic. Abia acum iese la iveală că inconfundabilul său timbru – care făcea cândva pârtie pe unde trecea – a fost racolat în corul bisericii din pușcărie, organizație muzicală constituită pentru ca partea vocală a deținuților să ajungă la Dumnezeu direct, fără să se mai împiedice de sfinți.
E cazul să mă abonez din timp: dacă iese pe piață un CD cu „misse” cântate de mierloiul Cozma, eu dau pe el cât nu face. Oricât ar cânta el și-n corul corurilor, e imposibil ca la un moment dat să n-aibă un solo de voce. Acel solo mă interesează în mod deosebit.
Dar năravul din fire e leneș la leac. Și, ca să zic sincer, n-aș vrea să fi fost în pielea colegilor de cor de-ai lui Cozma, care – pe la repetiții – mai luau câte-o notă falsă, câte-un „fa” simplu, în loc de „fa diez”, câte-un „si” fără bemol. Ce bâte-n cap trebuie să fi primit de la exigentul lor coleg!
Tare mă tem că nefericiții aceia au ajuns în ceruri cu totul, nu doar sub formă vocală.