Campanie de dezinsecție

Măsuri contra căpușelor în parcurile din municipiul Suceava

Municipalitatea suceveană va efectua în zilele de 24 și 25 aprilie o amplă campanie de dezinsecție a spațiilor verzi din oraș, în special a parcurilor și locurilor de joacă, principalele insecte contra cărora se va acționa fiind căpușele.
„Ca urmare a informațiilor apărute în presa locală privind apariția căpușelor, Primăria municipiului Suceava, imediat după aprobarea bugetului, a contractat lucrarea de dezinsecție pentru căpușe și alte insecte.
Vremea capricioasă de săptămâna trecută nu a permis efectuarea acestei operațiuni, astfel încât aceasta a fost programată pentru zilele de miercuri și joi, între orele 22.00-06.00.
Operațiunea de dezinsecție se va efectua în toate parcurile din municipiu, locurile de joacă și zona de agrement Tătărași”, a anunțat viceprimarul Marian Andronache.
Măsura este considerată bine-venită de către suceveni, care s-au arătat îngrijorați de posibilitatea de a fi mușcați de căpușe.
Principalul risc în cazul mușcăturilor de căpușe îl reprezintă contractarea bolii Lyme.
Printre simptomele bolii se numără înroșirea locului mușcăturii, dureri musculare, transpirații, nas înfundat.
Boala Lyme este o afecțiune infecțioasă gravă care afectează sistemul nervos și presupune un tratament complex care poate dura și câțiva ani, dacă nu este depistată la timp. Aceasta este cunoscută și sub numele de “boala cu o mie de fețe”, fiind greu de depistat și trebuind tratată din faze incipiente pentru a putea fi ținută sub control.

Recomandări

Trai ca-n Evul Mediu, dar la bloc – apartament debranșat de la toate utilitățile, posibil focar de boli, în municipiul Suceava

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora