Accident

Mașină răsturnată din cauza vitezei, la Milișăuți

Mașina s-a răsturnat la marginea părții carosabile

Un autoturism scăpat de sub control din cauza vitezei a lovit un podeț și s-a răsturnat la marginea carosabilului, la Milișăuți. Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 10.00, iar din fericire cei doi tineri care se aflau în mașină au scăpat ușor.
Din cercetările preliminare ale polițiștilor rutieri rezultă că un șofer în vârstă de 38 de ani, din municipiul Rădăuți, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2H, pe raza localității Bădeuți, în Milișăuți, având direcția de deplasare dinspre Rădăuți spre Milișăuți, a scăpat volanul de sub control pe fondul vitezei excesive, mașina părăsind partea carosabilă, lovind un podeț, iar apoi răsturnându-se.
Personalul medical ajuns la fața locului a constat că o femeie de 31 de ani, cu domiciliul în Iași, pasageră în autoturism, este rănită ușor, în timp ce șoferul nu are leziuni. Femeia a rămas internată la Spitalul municipal Rădăuți sub supraveghere, având în vedere că este însărcinată.
Șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control