Marius Ursaciuc, la prima ediție a emisiunii „Promisiuni vs realitate”



Primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc
Primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc

Primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a fost invitatul primei ediții a noii emisiuni realizate de „Monitorul de Suceava” – „Promisiuni vs realitate”, o emisiune care își dorește să aducă în fața dvs. aleși locali din localitățile județului.
Emisiunea s-a axat în general pe planul de dezvoltare urbană a orașului, Marius Ursaciuc prezentând modul în care va arăta zona centrală a localității, deoarece, după cum a precizat: „Cred că și orașul Gura Humorului merită o piațetă centrală, pietonală, așa cum există în mai toate orașele, mici sau mari, din Europa”. El a vorbit și despre lucrările de lărgire a drumului european care traversează orașul și care vor începe în acest an, lucrări al căror scop este de a fluidiza traficul, până la realizarea șoselei de centură.
Realizarea unui aquapark (investiție care va fi finalizată în acest an), construirea unui nou pod de acces spre Parcul Ariniș, proiectul de modernizare a stadionului, funcționarea Primăriei Gura Humorului cu doar 30% din personalul de pe statul de funcții sunt alte subiecte abordate în cadrul acestei emisiuni, care poate fi urmărită de pe pagina de Facebook și canalul de YouTube al „Monitorului de Suceava”.



Recomandări

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții

Suceveanca Denisa Puițău, cunoscută de la „Vocea României”, a lansat prima piesă originală, „Nu m-ai ocolit”

Suceveanca Denisa Puițău, cunoscută de la „Vocea României”, a lansat prima piesă originală, „Nu m-ai ocolit”
Suceveanca Denisa Puițău, cunoscută de la „Vocea României”, a lansat prima piesă originală, „Nu m-ai ocolit”