Susținere

Maricela Cobuz propune introducerea în școli a orelor de educație pentru sănătate

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz
Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz propune ca în școli să fie introduse ore de educație pentru sănătate. Maricela Cobuz a declarat că educația privind sănătatea alimentației a devenit prioritară pentru elevi, prin intrarea în vigoare a Legii 38/2019 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011.
Ea a arătat că obezitatea este o problemă majoră de sănătate publică a cărei prevalență s-a triplat în multe țări din Europa, în timp ce în Statele Unite ale Americii a crescut în mod alarmant, peste 60% din populația americană fiind supraponderală sau obeză.
Maricela Cobuz a explicat că în România, conform unor studii, aproximativ 15% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 3 luni și 16 ani sunt obezi, prevalența fiind ușor crescută la fetele de vârstă școlară.
Deputatul PSD de Suceava a amintit că în acest sens, în anul 2017 a inițiat personal proiectul de lege privind introducerea orelor de nutriție, care a fost deja adoptat. Maricela Cobuz a explicat că Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Ministerul Sănătății, va elabora o strategie privind educația pentru sănătate și nutriție până la data de 31 decembrie 2019. Ea a mai precizat că această strategie va fi transpusă în planurile-cadru de învățământ începând cu anul școlar 2020 – 2021.
Maricela Cobuz a subliniat că în calitate de deputat în Comisia pentru sănătate și familie, dar și de medic pediatru, consideră că este necesară introducerea orelor de educație pentru sănătate în școli, alimentația fiind primordială pentru sănătatea copiilor.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Educație școlară – Experiență Erasmus + pentru profesori de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava

Primarul din Fântânele, Marian Sabie, a anunțat semnarea contractului pentru amplele lucrări de reabilitare a școlii din Bănești

Primarul Cătălin Coman anunță că bugetul pe acest an al municipiului Fălticeni este de 302 milioane de lei, cu investiții majore în infrastructură, educație și sănătate

Sute de medici de familie se reunesc la USV, la o conferință de educație medicală pentru sănătatea pacienților