„Cutremur” la Salcea

Mânăreli pe bandă descoperite și în alte dosare instrumentate de polițistul Ivan

Judecătorii au decis ca Ivan să stea în continuare în spatele gratiilor
Judecătorii au decis ca Ivan să stea în continuare în spatele gratiilor

Agentul șef adjunct Constantin Ivan (33 de ani), de la Poliția Salcea, subofițerul arestat preventiv în urmă cu trei zile pentru nu mai puțin de patru infracțiuni, sustragere de înscrisuri, fals intelectual, uz de fals și luare de mită, s-a mai ales cu un nou dosar penal.
Surse judiciare ne-au mărturisit că polițiștii compartimentului de Inspecție Internă au găsit și alte nereguli în mai multe dosare penale instrumentate de subofițerul Ivan, toate acestea fiind prezentate în cursul zilei de ieri procurorilor.
Contactat telefonic în cursul zilei de ieri, șeful secției de urmărire penală din cadrul Parchetului din cadrul Tribunalului Suceava, procurorul Dumitru Dâmbu, ne-a confirmat că a fost sesizat de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava cu privire și la alte presupuse fapte penale comise de subofițerul Constantin Ivan.
„Deocamdată nu vă pot decât confirma că am primit niște sesizări cu privire la anumite nereguli în activitatea agentului de poliție (n.r.-Ivan) care pot îmbrăca aspecte penale”, a declarat Dâmbu.
În cursul zilei de ieri, la Curtea de Apel Suceava s-a judecat și recursul făcut de Constantin Ivan împotriva măsurii de arestare preventivă, însă judecătorii au decis ca polițistul de la Salcea să stea în continuare în spatele gratiilor.
Șeful său ierarhic, comandantul Poliției Salcea, comisarul șef Sorin Luchian, cel față de care, la cererea șefului Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, s-a dispus cercetarea prealabilă pentru management defectuos și necontrolul subordonaților, s-a internat în spital.

Recomandări

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore