Mamă și fiu, răniți după ce autoutilitara din curte a luat-o la vale

Polițiștii Secției Rurale Gălănești au fost sesizați prin 112
Polițiștii Secției Rurale Gălănești au fost sesizați prin 112

Un tip de accident care a dus în județul nostru și la tragedii s-a petrecut miercuri seară, la Frătăuții Noi, în timp ce un copil se juca într-o autoutilitară parcată în curtea familiei.
În jurul orei 21.30, polițiștii Secției Rurale Gălănești au fost sesizați prin 112 de o femeie care a anunțat că fiica și nepotul ei au avut un accident în curtea locuinței din Frătăuții Noi.
Din primele declarații luate de polițiști de la apelanta la 112 a rezultat că băiatul în vârstă de 4 ani se afla în interiorul unei autoutilitare, aflată în curte, unde se juca. La un moment dat vehiculul a început să se deplaseze în spate, moment în care mama copilului a încercat să oprească mașina și să-l scoată pe băiat.
În joacă, copilul a mișcat schimbătorul de viteze, care a rămas pe liber, astfel că mașina nu a mai avut frână. Mama a încercat să oprească vehiculul cu umărul și apoi să-l scoată pe minor, lovindu-se la picioare și la abdomen.
Ambulanța ajunsă la fața locului i-a preluat atât de mamă, cât și pe copil, care suferise și el traumatisme la nivelul picioarelor, în clipele în care a fost scos în grabă din mașină.
Cei doi au fost transportați la Spitalul municipal Rădăuți, unde s-a constatat că nu au suferit leziuni grave.
Conform procedurilor, polițiștii au deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire