Rușinos

Malul unui pârâu, împânzit de gunoaie la doi pași de Mănăstirea Putna

Malul unui pârâu aflat la marginea pădurii, la mică distanță de Mănăstirea Putna, a fost transformat într-o adevărată groapă de gunoi
Malul unui pârâu aflat la marginea pădurii, la mică distanță de Mănăstirea Putna, a fost transformat într-o adevărată groapă de gunoi

Malul unui pârâu aflat la marginea pădurii, la mică distanță de Mănăstirea Putna, a fost transformat într-o adevărată groapă de gunoi, de la moloz, rumeguș, cărămizi și până la pungi de gunoaie, mizeria tronând pe o suprafață de mai bine de o sută de metri. În cursul zilei de duminică, porțiunea împânzită de gunoaie începea chiar din dreptul unei pancarte pe care scrie „Pădurile Asociației Silvice Bisericești «Bucovina Verde» Rădăuți, administrate de SC Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești SRL”, semn că era vorba de o proprietate a Bisericii. Deșeuri din construcții ce păreau a fi foarte proaspete, dar și gunoaie probabil abandonate de luni de zile, toate se găseau de-a lungul malului pârâului Glodu, imaginea fiind una dezolantă.
Sesizată despre situație, conducerea Gărzii Regionale de Mediu a trimis, luni, la fața locului, o echipă de comisari. S-a constatat că este vorba de o încălcare flagrantă a legislației de mediu în vigoare (conform prevederilor legale toate deșeurile de gunoi se colectează de o societate autorizată), comisarii constatând că o parte dintre gunoaie au fost aruncate de călugări, iar restul de localnici.
„Am luat decizia de a aplica doar un avertisment, însoțit de dispoziția ca zona să fie igienizată în termen de cel mult o săptămână și mănăstirea să încheie un contract de prestări servicii cu o firmă autorizată în vederea ridicării deșeurilor”, a precizat comisarul Diana Mihaela Gășpărel, șefa Gărzii Regionale de Mediu. Cum de salubritatea cursurilor de apă este răspunzătoare direct și primăria locală, edilul din Punta, Vasile Hotnogu, și-a lua angajamentul că va interveni imediat pentru ridicarea deșeurilor.
Contactat telefonic în cursul zilei de ieri, primarul comunei Putna ne-a declarat că zona a fost deja curățată. El a admis că o parte a gunoaielor ar putea proveni de la mănăstire, însă a mai spus că grosul deșeurilor din construcții provin de la un localnic care și-a demolat recent o locuință.
Am încercat ieri să-l contactăm telefonic și pe starețul Mănăstirii Putna, părintele Melchisedec Velnic. Din păcate, deși am sunat în mai multe rânduri, acesta nu a fost de găsit.

Rușinos: Malul unui pârâu, împânzit de gunoaie la doi pași de Mănăstirea Putna
Rușinos: Malul unui pârâu, împânzit de gunoaie la doi pași de Mănăstirea Putna
Rușinos: Malul unui pârâu, împânzit de gunoaie la doi pași de Mănăstirea Putna
Rușinos: Malul unui pârâu, împânzit de gunoaie la doi pași de Mănăstirea Putna
Malul unui pârâu aflat la marginea pădurii, la mică distanță de Mănăstirea Putna, a fost transformat într-o adevărată groapă de gunoi
Malul unui pârâu aflat la marginea pădurii, la mică distanță de Mănăstirea Putna, a fost transformat într-o adevărată groapă de gunoi

Recomandări

Doi afaceriști care au dat șpagă unui comisar de la Garda Forestieră Suceava au preferat să dea totul în vileag

Evenimentul aniversar „Mănăstirea Putna unește” al Academiei de poliție „Ștefan cel Mare” de la Chișinău