Mai mult de jumătate dintre români, 53 la sută, se declară pentru legalizarea prostituției, în timp ce un procent chiar mai mare sunt împotriva legalizării consumului de droguri ușoare, relevă un studiu al eResearch Corp, dat publicității ieri.
eResearch Corp a realizat, în perioada 24-25 septembrie, o cercetare de tip cantitativ care și-a propus să determine modul în care persoanele cu vârste între 18 și 64 de ani din mediul urban percep propunerile de dezincriminare a consumului de droguri și de legalizare a prostituției.
Conform rezultatelor sondajului, 58,5 la sută din respondenți își exprimă dezacordul față de propunerea de legalizare a consumului de droguri ușoare.
Cei care totuși susțin o asemenea inițiativă legislativă, adică 34 la sută dintre români, sunt, în proporție de 62 la sută, bărbați, sau „persoane din generația post-decembristă”, cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani – 47 la sută.
„Inițiativa privind consumul de droguri ușoare aruncă o umbră asupra imaginii oamenilor politici care o susțin, conform părerilor a 53 la sută dintre persoanele intervievate”, scriu autorii studiului.
În ceea ce privește legalizarea prostituției, această propunere se bucură de o atitudine mai permisivă, 56 la sută dintre respondenți fiind pentru.
„Această atitudine poate fi explicată prin perceperea prostituției ca «un rău necesar»”, scriu autorii sondajului.
Conform datelor statistice, cei care tind să fie de acord cu inițiativa legislativă ce privește prostituția sunt mai degrabă bărbați – 57 la sută – cu vârste cuprinse în intervalul 18-44 de ani – 64 la sută – căsătoriți – 54 la sută.





