MAE a reiterat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, „disponibilitatea autorităților române de a coopera, în cazul în care vor fi solicitate”, pe tematica oricăror alegații privind existența unor „așa-zise” centre de detenție secrete pe teritoriul României. Răspunsul MAE vine după ce presa internațională a citat un raport al Crucii Roșii potrivit căruia circa 100 de suspecți de terorism și combatanți inamici au fost deținuți în închisori secrete de la baze militare din opt țări, inclusiv România, în cadrul unei „rețele de detenție secrete”, condusă de CIA.
În ultimii trei ani, au fost făcute o serie de afirmații publice privind existența unor așa zise centre secrete de detenție pe teritoriul național, reamintește Ministerul de Externe.
„Cel mai recent, ediția electronică a New York Review of Books, a publicat un material intitulat «US Torture: Voices from the Black Sites» semnat de Mark Danner. Autorul articolului face o singură referire la România – ca una dintre posibilele locații de centre secrete de detenție organizate de către CIA în lume, în cadrul programului de combatere a terorismului derulat de fosta Administrație de la Washington. Includerea României printre aceste state este preluată dintr-un articol al Washington Post din 2 noiembrie 2005”, explică Ministerul de Externe.
MAE subliniază că, în articolul la care face referire „autorul se concentrează pe elementele unui așa-numit raport confidențial al Comitetului Internațional al Crucii Roșii axat pe condițiile de detenție asigurate de către autoritățile americane”, instituția precizând că nu este în măsură să comenteze asupra acestor aspecte.
„Inexistența acestor centre secrete de detenție pe teritoriul României a fost susținută cu fermitate de autoritățile române încă din 2005 după finalizarea diverselor anchete și investigații derulate la nivel național”, se arată în răspunsul citat.
MAE reamintește de asemenea că Senatul a înființat o Comisie de anchetă pe acest subiect, condusă de senatorul Norica Nicolai. Raportul Comisiei a fost adoptat de Senatul României, la 22 aprilie 2008 (56 voturi în favoare, 6 împotrivă și 2 abțineri) și conchide că alegațiile privind existența de centre secrete de detenție ale CIA în România și privind transportul de suspecți de acte de terorism sunt nefondate.
Circa 100 de suspecți de terorism și combatanți inamici au fost deținuți în închisori secrete de la baze militare din opt țări, inclusiv România, în cadrul unei „rețele de detenție secrete”, condusă de CIA, conform unui raport al Crucii Roșii, a relatat, luni, National Public Radio în pagina electronică.
„Rețeaua de detenție secretă, globală”, administrată de CIA și autorizată de George W. Bush, la vremea aceea președinte al SUA, în baza unui memorandum semnat la 17 septembrie 2001, includea închisori în țări ca Thailanda, Afganistan, Maroc, Polonia și România, potrivit unui raport al Crucii Roșii.
Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a menționat într-un raport confidențial din februarie 2007 că tratamentul aplicat suspecților de terorism, aprobat de administrația Bush, constituie tortură, o dezvăluire care prin definiție ar constitui o încălcare a Convențiilor de la Geneva asupra tratamentului prizonierilor de război.
Potrivit unor fragmente publicate din raport, care a fost furnizat în 2007 unor oficiali de rang înalt de la Casa Albă, CICR a precizat că modul în care 14 prizonieri „cu valoare ridicată” ai CIA, inclusiv presupusul agent al-Qaida Abu Zubaydah, au fost deținuți în cadrul unui program secret de interogare la închisori secrete reprezintă tortură.
Fragmente din raportul CICR, obținute de profesorul de jurnalism și autorul Mark Danner, au fost publicate în ediția de la 9 aprilie a New York Review of Books. Potrivit lui Danner, cel puțin cinci copii ale raportului au fost date în 2007 unor oficial din cadrul administrației, dar nu au fost făcute public, în conformitate cu politica CICR de neutralitate în cazul conflictelor armate.
Crucea Roșie nu a dezmințit existența raportului, dar purtătorul de cuvânt al CICR, Bernard Barrett și-a exprimat „regretul că informațiile atribuite raportului ICRC au fost făcute publice în această manieră”.