Utilități

Lungu: „În cartierul Europa aducem apa și canalizare din fonduri proprii, apoi asfaltăm străzile”

Primarul Sucevei, Ion Lungu
Primarul Sucevei, Ion Lungu

Racordarea caselor din cartierul pentru tineri Europa, din municipiul Suceava, la rețelele de apă și canalizare se va face din fondurile proprii ale primăriei, posibil chiar de anul acesta, dacă licitația de atribuire a lucrărilor nu se va bloca în contestații.
Luni dimineață, la sediul Primăriei Suceava, primarul Ion Lungu a discutat problema utilităților cu o parte dintre cei care construiesc case în cartierul Europa, de pe dealul Tătărași.
„Oamenii pe bună dreptate sunt îngrijorați în privința lucrărilor de acolo, care au stagnat, pentru că apa și canalizarea au fost prinse să fie făcute pe fonduri europene care nu au mai venit. Tocmai de aceea am și ieșit din proiectul mare de infrastructură, POIM, pe fonduri europene, și am prins două milioane de lei din fonduri proprii pentru realizarea acestei investiții. Din fericire pentru ei, banii sunt deja în cont, din creditul accesat anterior, din care ne-au rămas de utilizat 3,7 milioane de lei. Din păcate, licitația pentru lucrarea de extindere a rețelelor de apă-canalizare nu poate avea loc până când nu se aprobă bugetul, care este întârziat încă la nivel național. Tocmai de aceea contractul de asfaltare și amenajare parcări în acest cartier este suspendat, nu se poate lucra până nu aducem apa și canalizarea. Sperăm să nu fie probleme cu licitația, încât anul acesta în cartierul Europa să aducem apa și canalizare din fonduri proprii, apoi să asfaltăm străzile”, a declarat edilul sucevean.
În baza voturilor oamenilor de acolo pentru proiectele de bugetare participativă, din fondurile alocate se va face anul acesta proiectul de aducere a gazului metan în acest cartier.
„Dar mai întâi avem de extins gazul metan în Burdujeni Sat și pe Dealul Mănăstirii. Să vedem care este valoarea proiectului și pentru cartierul Europa, iar de anul viitor ne putem gândi și la un program multianual care să includă și acea investiție. Prioritate o au apa, canalizarea și finalizarea străzilor”, a precizat Ion Lungu.
Cartierul Europa a apărut pe Dealul Tătărași prin atribuirea în folosință gratuită, către tineri, a 142 de parcele de câte 300 de mp beneficiarilor Legii 15/2003, iar toate cele cinci străzi înființate acolo poartă nume de capitale europene – Paris, Viena, Madrid, Londra și Berlin.
Alte proiecte demarate de municipalitatea suceveană în acest cartier vizează extinderea rețelelor de electricitate și iluminat public, realizat parțial.

Recomandări

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Peste 1,4 milioane de euro încasați în Suceava din parcări și 2,7 milioane de euro din piețe merg în acest an la modernizări de străzi

Furnizarea apei potabile, întreruptă miercuri pe mai multe străzi din Suceava, dar și din comunele Moara și Șcheia