Comunicat de presă

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă în România de Sfintele Paști

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 19 aprilie, o delegație a Patriarhiei Române va aduce Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim cu un avion special. Delegația este formată din Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (coordonator), și Preacuviosul Părinte Arhimandrit Paisie Teodorescu, Consilier patriarhal.
Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00) de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului și credincioșilor prezenți la Catedrala patriarhală.
Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureștilor și alte eparhii ale Patriarhiei Române din sudul țării sunt invitate să trimită delegați la Aeroportul Internațional Henri Coandă (salonul oficial) în seara zilei de 19 aprilie, în jurul orelor 19.00, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim și a o oferi preoților și credincioșilor.
De la Aeroportul Internațional Henri Coandă, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu trei avioane de mici dimensiuni la Suceava, Satu-Mare (cu escală în municipiul Cluj-Napoca) și Timișoara pentru clerul și credincioșii ortodocși din restul țării.
(Biroul de Presă al Patriarhiei Române)

Recomandări

Chip de ierarh și părinte duhovnicesc: evocare la șase ani de la mutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va fi adusă spre închinare credincioșilor la hramul Parohiei Straja II

Resfințirea Bisericii și binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc