Modernizare

Lucrările pe DN 17 între Gura Humorului și Câmpulung vor reîncepe în luna iulie

Gropi pe drumul Gura Humorului Câmpulung Moldovenesc

Lucrările de modernizare a Drumului Național 17 între Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc vor fi reluate începând cu data de 1 iulie 2010. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a spus că firma SC CF Grup – Colas Iași, care a precizat că printre prioritățile pentru acest tronson se numără modernizarea trecerilor de cale ferată din Vama și Frasin.
Flutur a mai precizat că lucrările de modernizare a DN 17 între Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc vor fi finalizate până în toamna acestui an.
În același timp, șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Viorel Scutaru, a precizat că în perioada imediat următoare Compania de Drumuri Naționale va plăti datoriile de zece milioane de euro pe care le are la firma care realizează lucrările. Scutaru a declarat că termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare a DN 17 este până la sfârșitul lunii septembrie 2010. „Vom plăti datoriile astfel încât până în toamna acestui an să facem recepția acestui tronson, pentru a se putea circula în condiții foarte bune”, a spus Viorel Scutaru.
SC CF Grup Colas Iași a sistat lucrările de modernizare a DN 17 în urmă cu mai bine de trei luni, după ce Compania de Drumuri Naționale a sistat plățile.

Un sofer si-a rupt masina intr-o groapa la iesirea din Vama, spre Molid

Drumul Gura Humorului - Campulung Moldovenesc la Prisaca Dornei
Drumul Gura Humorului - Campulung Moldovenesc la Prisaca Dornei
Gropi pe drumul Gura Humorului Câmpulung Moldovenesc
Gropi pe drumul Gura Humorului Câmpulung Moldovenesc

Recomandări

7 kilometri de drum din zona Vadu Moldovei au fost modernizați în doar 6 zile. Șoldan: „Ce nu au reușit alții ani la rând am făcut noi în mai puțin de o săptămână”

Șoldan anunță începerea modernizării DJ 208F în zona Vadu Moldovei, care nu a mai văzut asfalt pe anumite porțiuni de peste 15 ani

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

Investiții de peste 12,7 milioane de lei aprobate astăzi de Consiliul Județean Suceava pentru modernizarea drumurilor din Fântânele și strada Lipoveni

Resfințirea Bisericii și binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc

„Un Stradivarius în școli” ajunge la Liceul „Ion Luca” Vatra Dornei. Răzvan Stoica (vioara Stradivarius ex Ernst 1729) și Andreea Stoica (pian) se vor întâlni cu elevii