Intervenții de urgență

Lucrări de reparații în zonele foarte proaste ale DN 2H Rădăuți-Putna

Intervenții cu mixtură stocabilă, cu care se poate lucra în sezonul rece
Intervenții cu mixtură stocabilă, cu care se poate lucra în sezonul rece

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a anunțat că au fost demarate lucrări de reparații asfaltice pe DN 2H, de la Rădăuți spre Putna. Primul sector pe care a început să se intervină este Rădăuți-Gălănești. Este vorba de reparații cu mixtură stocabilă, singura care se poate folosi în această perioadă.
Acestor sector important al drumului național nu a fost ales întâmplător. Drumul are foarte multe porțiuni stricate de ani de zile. Din cauza gropilor de pe laterale, suprafața de rulare folosită este foarte îngustă, ceea ce reprezintă și un risc mai ridicat de accidente. Lucrările vor continua până la Putna, însă rămâne de văzut câte din probleme vor fi rezolvate de această lucrare care are totuși un caracter provizoriu.
Această mixtură la rece este singura variantă de intervenție din această perioadă, când stațiile de asfalt sunt încă închise, iar faptul că lucrările au o garanție de maximum 3 luni este o realitate asumată chiar prin contracte.
Mixtura rece este o formă specială de mixtură asfaltică destinată efectuării lucrărilor de reparații ale covoarelor asfaltice pe timp friguros. Aceste lucrări se fac în aproape orice condiții meteo.
Mixtura rece poate fi preparată la cald și păstrată (stocată) la rece. Mai este cunoscută și sub denumirea de „Mixtură Stocabilă” sau ca „Mixtură Asfaltică cu Bitum Fluxat”.

Recomandări

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora

Buget pentru lucrări feroviare pe linia Dornești – Putna și la Vicșani, în zona frontierei cu Ucraina

Trenurile au revenit în circulație pe ruta Suceava – Rădăuți -Putna, iar această linie secundară se dovedește una de perspectivă
Trenurile au revenit în circulație pe ruta Suceava – Rădăuți -Putna, iar această linie secundară se dovedește una de perspectivă