Suceava

Lucrări de apă – canalizare, programate spre finalizare de Crăciun

Ion Lungu le-a dat constructorilor o bilă neagră pentru lucrările de refacere a străzii Duzilor
Ion Lungu le-a dat constructorilor o bilă neagră pentru lucrările de refacere a străzii Duzilor

Străzile Sucevei vor fi răscolite de utilaje până la Crăciun, când, dacă nu vor putea fi asfaltate, șanțurile rămase în urmă vor fi astupate cu piatră concasată.
La comandamentul de ieri dimineață, de gestionare a lucrărilor de POS Mediu, constructorii au raportat finalizarea unei singure străzi din cele 13 pe care mai au șantiere deschise, iar pe de altă parte, au anunțat începerea lucrărilor pe alte două străzi – Leca Morariu și Mihail Kogălniceanu.
“Abia au început lucrările pe aceste străzi, văd că aveți prins ca termen de finalizare 20.12.2014. Cum le lăsăm într-o stare de funcționare peste iarnă?”, i-a întrebat Lungu pe constructorii de la Pfeiffer.
„Dacă nu va fi vreme să le asfaltăm, le vom întreține cu piatră spartă, să asigurăm fluiditate în trafic”, a răspuns Cristian Munteanu, reprezentantul firmei Pfeiffer.
Șeful municipalității sucevene le-a atras atenția să lucreze cu mare atenție acolo, să nu blocheze de tot traficul pe acele străzi, care sunt înguste. El le-a sugerat să facă lucrarea pe porțiuni, pe care să le finalizeze și abia după aceea să deschidă un nou front de lucru.
O atenție deosebită a solicitat-o primarul Sucevei pentru strada Gheorghe Doja, unde se montează peste 3 km de conducte de fontă, iar traficul rutier pe acea stradă este afectat de numeroasele subtraversări făcute pentru racordarea locuitorilor din zonă la noile conducte.
O altă stradă care ar putea fi finalizată tot pe la Crăciun, conform estimărilor constructorilor, este Dimitrie Cantemir.
Bătaie de joc pe strada Duzilor
O bilă neagră a fost dată constructorilor de conducerea municipalității sucevene pentru lucrările de refacere a străzii Duzilor, din cartierul Obcini, unde betonul turnat arată ca după război, fiind brăzdat de șanțuri făcute de mașinile care au trecut prin compoziția abia turnată.
„S-a lucrat în bătaie de joc. S-a turnat beton pentru a se pregăti turnarea asfaltului, dar nu a fost îngrădit cum trebuie șantierul, au trecut mașini mari peste betonul neîntărit…”, a spus Lungu, care le-a dat termen o săptămână să refacă lucrarea, înainte de a fi amendați.
De cealaltă parte, constructorii spun că au pus bandă de semnalizare în zona unde au turnat asfalt, dar aceasta a fost ruptă de cei care au trecut pe acolo cu mașinile.

Recomandări

7 kilometri de drum din zona Vadu Moldovei au fost modernizați în doar 6 zile. Șoldan: „Ce nu au reușit alții ani la rând am făcut noi în mai puțin de o săptămână”

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor