1 MAI diferit

Lucian Harșovschi: “MAI stăm acasă, MAI avem puțină răbdare pentru noi și pentru cei dragi!”

1 Mai diferit la Suceava, pe timp de pandemie

Primul 1 Mai în carantină a arătat o imagine a Sucevei mai puțin obișnuită – parcuri înverzite, spații verzi cu o mulțime de flori, fântâni arteziene și porumbei ca în mari metropole ale lumii, dar fără oameni pe străzi, cer limpede, de un albastru incredibil, doar câteva mașini și o încremenire ciudată.
Asta a remarcat și viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, care a publicat o serie de fotografii cu diferite zone din municipiu, sub mesajul “1 MAI diferit!”.
“Pași de defilare, discursuri, lozinci, așa se sărbătorea 1 MAI pe vremuri.
După anii ’90, semnificația acestei zile s-a schimbat, oamenii au ales să sărbătorească în aer liber, la munte sau la mare!
Astăzi, însă, avem parte de un 1 MAI diferit. E diferit pentru că de data aceasta primează sănătatea și grija față de cei dragi!
MAI stăm acasă, MAI avem puțină răbdare pentru noi și pentru cei dragi.
SUCEAVA are răbdare, ne așteaptă! 1 MAI sănătos, dragi suceveni!”, a transmis Lucian Harșovschi, care a ținut să-i bucure pe cei aflați în casă, în izolare, cu câteva imagini frumoase din municipiul reședință de județ.

Recomandări

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Primul Revelion fără artificii, dar cu spectacol de drone, la trecerea în anul cu cele mai mari scumpiri de taxe și impozite

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție (3)?