S-au întâmplat multe lucruri în tenis de când a lipsit de la această rubrică. Mai întâi, la feminin, fetele noastre au alternat succese însemnate, chiar dacă fără o continuitate consistentă. Ceva mai constantă decât Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian a fost totuși Sorana Cîrstea, într-unul dintre cele mai bune sezoane din cariera ei, dacă nu cumva chiar acesta, anunțat ca ultimul, o să fie cel mai bun! Păcat că tocmai acum, când ajunsese în semifinale la Rouen și trebuia să joace cu o jucătoare tânără din afara Top 200 (!), corpul i-a dat un semnal de supralicitare și a trebuit să renunțe înainte de meci. Dar sezonul nu este nici la jumătate, e timp destul să-și revină. E drept, zgura nu se pretează stilului ei de joc, e și prea solicitantă, dar nici nu are prea multe puncte de apărat.
Trecând la băieți, am avut prilejul să vedem cum arată circuitul când Sinner și Alcaraz, în ordinea asta, lipsesc dintr-un motiv sau altul. Sinner, noul lider ATP (și nu oricum, ci după confruntare directă cu spaniolul în finala de la Monte Carlo) a lipsit deliberat de la turneele de 500 de puncte, în timp ce Alcaraz, care avea de apărat titlul la Barcelona, s-a retras după doar un meci, acuzând dureri la încheietura mâinii de joc. Prudență justificată a spaniolului, forțarea în acest moment ar fi fost un non-sens. Astfel, la turneul catalan au jucat finala Rubliov și Fils, o oportunitate pentru oricare dintre ei, chiar dacă din perspective diferite. În turneul paralel de la Muenchen era de așteptat să confirme Zverev, care fusese eliminat de Sinner în ultimele trei semifinale, însă iată că neamțul s-a oprit și aici în aceeași fază, în fața unui alt italian – Cobolli. Acesta a pierdut însă destul de clar ultimul act cu Shelton.
Dar, dacă ar fi să aleg bizareria acestei perioade, poate chiar a anului, aș zice că evoluția lui Medvedev se încadrează. A avut un vârf la Indian Wells, unde l-a eliminat pe Alcaraz, pierzând apoi abia după două tie-breakuri cu Sinner, pentru ca ulterior să încaseze un 0-6 și eliminarea pe hardul de la Miami, în fața unui specialist pe zgură – Cerundolo, ceea ce avea să preceadă punctul de zero absolut al carierei sale: acel 0-6, 0-6 la Monte Carlo, în fața unui specialist… pe iarbă – Berrettini!
