Necesitate

Licitație pentru realizarea unui nou pod peste râul Suceava, pe 31 octombrie

O investiție de mare necesitate pentru fluidizarea traficului rutier pe principala arteră de circulație a Sucevei va fi scoasă la licitație la finele acestei luni.
„Pe 31 octombrie va avea loc licitația pentru podul peste râul Suceava, aștept cu sufletul la gură, să vedem cine se înscrie, să o putem adjudeca și să bugetăm investiția în proiectul de buget al anului viitor. Ne vom adresa și către PNDL, în ideea de a obține de acolo o parte din finanțarea necesară. Valoarea totală a investiției, fără TVA, este de 5.160.000 de lei, adică undeva la 1,2 milioane de euro”, a anunțat șeful municipalității sucevene, Ion Lungu.
Conform studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici, podul va avea o lungime de 104,4 metri, o lățime totală de 11,20 metri, din care 7,80 metri carosabil și câte 1,5 metri de trotuar de o parte și de alta, fiind făcut pentru a suporta și trafic foarte greu. Noul pod va avea trei pile și două culei, acestea fiind fundate indirect prin intermediul a opt piloți forați la adâncimea de 12 metri. Durata de realizare a investiției este de 16 luni.
Podul se va realiza într-o secțiune a râului Suceava, aflată în aval de ecluza existentă și la 65 de metri în aval de confluența cu râul Cetății.
Practic, podul va avea doar câte o bandă de circulație pe sens, pentru traficul rutier, fiind luată în calcul și traversarea sa de către pietoni.
Principala sursă de finanțare este, deocamdată, un credit aprobat anterior, la care municipalitatea suceveană va avea acces de la 1 ianuarie 2019.
Pentru ca procedurile să se deruleze mai repede, proiectarea și execuția vor fi scoase la licitație împreună, după cum a explicat edilul sucevean.
Pentru a prelua din aglomerația de pe Calea Unirii, construcția podului trebuie să fie urmată de asfaltarea rutei alternative de circulație înspre Botoșani, care va avea circa 4 km.

Recomandări

Șoldan a solicitat lucrări imediate la podul peste râul Moldova din Cornu Luncii pentru ca circulația să se facă în condiții de siguranță

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri

Concurență mare la licitațiile pentru două dintre cele mai mari investiții din județ, centura orașului Gura Humorului și noul terminal al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an
Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an