Alegeri

Larisa Blanari este noua președintă a Organizației Județene de Femei PSD Suceava

Larisa Blanari a câștigat alegerile pentru președinția Organizației Județene de Femei din cadrul PSD Suceava
Larisa Blanari a câștigat alegerile pentru președinția Organizației Județene de Femei din cadrul PSD Suceava

Directorul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, Larisa Blanari, a câștigat vineri alegerile pentru funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a femeilor din PSD. În competiția pentru șefia organizației s-au înscris Larisa Blanari și deputatul Mirela Adomnicăi, cea care deținea interimatul la conducerea filialei. În urma alegerilor, Larisa Blănari a câștigat detașat cu 93 de voturi, în timp ce Mirela Adomnicăi a avut 59 de voturi. Trei voturi au fost anulate. După preluarea președinției, Larisa Blanari a spus că fiind la prima funcție politică din cadrul organizației de femei își dorește să consolideze echipa social democratelor și că se bazează în demersul ei și pe sprijinul fostului președinte interimar, deputatul Mirela Adomnicăi, precum și pe sprijinul tuturor celor care vor face parte din conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate Suceava.
Mirela Adomnicăi a preluat conducerea Organizației Județene a Femeilor din PSD Suceava la începutul anului 2021, după demisia președintelui în funcție, Oana Pintilei.
Larisa Blanari ocupă, începând cu iulie 2022, funcția de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava. Ea este de profesie economist, având studii în științe economice și în același timp este dublu licențiată în litere, germană și română și absolventă a unui masterat în psihologie politică și leadership în administrație. Anterior a lucrat ca inspector antifraudă, comisar în cadrul Gărzii Financiare și a fost manager în cadrul unor instituții private, având o experiență mare în sectorul finanțelor. Membru al Organizației Municipale Suceava a PSD, Larisa Blănari a fost aleasă consilier județean la alegerile din toamna anului 2020, funcție din care a demisionat pentru a prelua conducerea CAS Suceava.

Recomandări

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

„Dacă nu vă implicați, alții vor lua decizii pentru voi!”, le-a transmis Gheorghe Șoldan tinerilor suceveni

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier