Lansarea volumului „Iubește!”, semnat de Brîndușa Sorina Bialy

Brîndușa Sorina Bialy
Brîndușa Sorina Bialy

La HotelulToacaBellevue, din Gura Humorului, a avut loc vineri, 15 aprilie, un eveniment care și-a atins menirea de a aduce zeci de oameni împreună, oameni dornici să se îmbogățească sufletește, să iasă din cotidian și să își deschidă pentru câteva clipe ochii și inima spre poezie, spre căutări, spre sine. Lansarea volumului de poezii „Iubește!”, tipărit la Editura Teba, semnat de Brîndușa Sorina Bialy, șefa Serviciului „Echipe mobile”, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, și moderat de jurnalista Adriana Dascălu Bulină, ne-a făcut pe toți cei prezenți la eveniment să retrăim emoții, provocări, să ne prindem în dansul cuvintelor care comunică în cel mai pur mod iubirea.
Cel căruia autoarea îi datorează redescoperirea poeziei, a inspirației și a curajului de a scrie este poetul-prozator Marius Gabor, care o admiră pe Brîndușa Sorina Bialy pentru curajul, „doza de nebunie” de care a dat dovadă pentru a scrie acest volum de versuri, „o ușă către sufletul ei”. „Poemele Brîndușei Sorina Bialy, asemenea florilor timpurii, subliniază cu roșu aprins metamorfozele unui omăt care, modelat cu mâinile unui zănatic, întruchipează într-o ordine aleatorie decăderea, pocăința sau învierea sufletului”, este de părere Marius Gabor.

Recomandări

Poeta Simona Sigartău își lansează sâmbătă, la Suceava, volumul „Singuri sub râsetele familiilor perfecte”

„Sus inima!” – Lansarea volumului părintelui Alexandru Lungu, manifest al iubirii și al slujirii aproapelui