Cultural

Lansare de carte astăzi, în Complexul Muzeal ”Ion Irimescu” din Fălticeni

Vineri după-amiază, începând cu ora 17.00, în sala ”Pictor Aurel Băeșu” din cadrul Complexului Muzeal ”Ion Irimescu” din Fălticeni, profesorul și iubitorul de artă Constantin Bulboacă va prezenta publicului cea mai recentă realizare a sa, volumul de versuri ”Hora Cuvintelor”.
La o distanță de 8 ani de la lansarea primului său volum, intitulat ”Din pulberi de stele”, autorul lansează o nouă plachetă de versuri, de astă dată ilustrată grafic de maestrul humorean Radu Bercea.
În lucrarea adusă în fața cititorilor, Constantin Bulboacă abordează un stil de poezie scurt, comunicativ, care obligă la meditare. În noua carte apare și un colind centenar pe care autorul l-a scris în timpul anului trecut, muzica după o idee originală a acestuia fiind pusă pe note de profesorul Dan Sinăuceanu de la Colegiul ”Nicu Gane”. Lansarea volumului care are loc astăzi și va fi o îmbinare între cuvânt, culoare și sunet, în sensul că prezentarea cărții va fi făcută de trei personalități cunoscute. E vorba de cunoscutul scriitor Grigore Ilisei, care și prefațează placheta de versuri, scriitoarea Doina Cernica și profesorul și scriitorul Ioan Țicalo, cunoscuți lumii culturale sucevene. În afara invitaților obișnuiți ai acestor manifestări, Constantin Bulboacă își dorește să-i aibă alături la lansare și pe tineri, elevi sau studenți, care vor primi în mod gratuit plachete din creația autorului.

Recomandări

Artistul Viorel Corodescu COV, sărbătorit la 80 de ani, printr-o expoziție retrospectivă a 55 de ani de caricatură sub semnătura sa

Expoziție de grafică „Sub Steaua Căprioarei”, semnată de artistul Radu Bercea în cadrul Anului Nicolae Labiș

Divanul Artelor – lansare de carte și dezbatere culturală, la Casa Cărții, în cadrul Festivalului Zilele Teatrului Matei Vișniec Suceava

Simpozionul național de studii patristice „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”