Liga a II-a

Lăcătuș și Prunea vin sâmbătă pe Areni

Lăcătuș vine pe Areni pentru a bifa prima victorie pe banca ieșenilor
Lăcătuș vine pe Areni pentru a bifa prima victorie pe banca ieșenilor

Foarte interesantă se anunță confruntarea de sâmbătă, de pe Areni, dintre Rapid Suceava și CSMS Iași, contând pentru etapa a X-a a Ligii a II-a. Foarte probabil, acest joc va doborî recordul de asistență de pe arena suceveană din acest sezon, în condițiile în care până acum publicul nu s-a prea înghesuit ca să-i vadă la lucru pe fotbaliștii pregătiți de Marin Barbu și Bogdan Tudoreanu. Derbiul cu Iașiul, ca și cel cu Botoșaniul, a stârnit de fiecare dată orgolii nebănuite, astfel că partida de sâmbătă, cu siguranță, nu va face nici ea notă discordantă. Meciul se anunță cu atât mai atractiv prin prisma faptului că gruparea ieșeană este condusă în tentativa de promovare în primul eșalon de două foste mari glorii ale fotbalului românesc, Marius Lăcătuș – antrenor și Florin Prunea – președinte. Ori să-i bați pe Areni pe Lăcătuș și Prunea, doi membri de vază ai Generației de Aur, nu se întâmplă în fiecare zi, conferind o și mai mare greutate unui eventual succes.
Până la meciul de la Suceava, CSMS Iași a jucat ieri, în Copou, cu Rapid București, într-un meci restant din etapa a VII-a. Partida s-a încheiat nedecis, scor 2-2, cu goluri marcate de Dobre și Herghelegiu, respectiv Pancu (2). În urma acestui rezultat, giuleștenii se mențin pe primul loc în ierarhia Seriei I, cu 18 puncte acumulate din 9 meciuri disputate. Iașiul este pe 4, cu 13 puncte din 7 jocuri.

Recomandări

Accesul spectatorilor la meciul de sâmbătă Cetatea – Sepsi OSK 2 va fi permis în tribune cu două ore înainte de start

Suporterii echipei Cetatea Suceava, așteptați să cumpere articole oficiale pentru meciul de promovare de sâmbătă