Online

La Suceava se va înființa o bibliotecă școalără virtuală

Cezar Anuței, purtător de cuvânt al IȘJ Suceava
Cezar Anuței, purtător de cuvânt al IȘJ Suceava

Cadre didactice sucevene pot propune materiale didactice și idei pentru desfășurarea orelor la disciplinele pe care le predau, dar și pentru activitățile extrașcolare pe care le fac cu elevii.
Acestea vor fi făcute publice în vederea constituirii unei biblioteci școlare virtuale, materialele urmând să fie încărcate pe o platformă pusă la dispoziție pe pagina electronică a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava. Profesorii pot sugera diferite tipuri de materiale de învățare în format electronic, suporturi de curs, proiecte, experimente și demonstrații, dar și programe școlare, ghiduri pentru profesori sau alte materiale educaționale (articole, module, prezentări ce acoperă atât sfera curriculară, cât și cea extracurriculară etc.).
Materialele vor putea fi accesate gratuit.
Evaluarea și selecția materialelor vor fi realizate de Inspectoratul Școlar Suceava.
Potrivit insp. Cezar Anuței, purtător de cuvânt în cadrul IȘJ Suceava, „materialele se pot depune lunar până pe data de 10, evaluarea urmând să se realizeze până în data de 24 a fiecărei luni, în Consiliile Consultative pe discipline și domenii, conform unei grile elaborate. Acces la resursele educaționale vor avea elevii, profesorii și părinții”.
Ministerul de resort a mai transmis că recomandă „un conținut unitar, organizat pe niveluri de învățământ/ clase și arii curriculare/ discipline de studiu. În funcție de complexitatea și varietatea resurselor, acestea pot fi structurate și pe alte tipologii (ex. curriculare/ extracurriculare)”.

Recomandări

„Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”, tema simpozionului organizat de Biblioteca USV

„Un Stradivarius în școli” ajunge la Liceul „Ion Luca” Vatra Dornei. Răzvan Stoica (vioara Stradivarius ex Ernst 1729) și Andreea Stoica (pian) se vor întâlni cu elevii