Manifestare

La Fălticeni, Festivalul Tradițional al Meșteșugarilor

Primăria și Consiliul Local al Municipiului Fălticeni organizează în parteneriat cu S.C. Viobeti Comimpex S.R.L. București, în perioada 13 – 15 mai, un eveniment cultural care se adresează tuturor fălticenenilor și locuitorilor județului, Festivalul Tradițional al Meșteșugarilor. În Piața „Nada Florilor” vor fi amenajate standuri cu produse tradiționale românești de unde pot fi achiziționate articole de artizanat, obiecte decorative din sticlă sau ceramică, produse alimentare. Vor participa meșteri populari și producători din mai multe zone ale țării, fălticenenii având ocazia să admire și modul de realizare a diferitelor obiecte tradiționale în gospodăria țărănească.
„Prin numeroasele evenimente de anvergură organizate în peste 100 de orașe din România, S.C. Viobeti Comimpex S.R.L. deține o parte importantă din domeniul showbizz-ului românesc și aduce pe scenă cele mai mari și actuale nume din industria muzicală autohtonă. Avem șansa de a avea trei seri de spectacole cu cei mai cunoscuți artiști din țară fără a fi nevoiți să suportăm din bugetul local onorariile pentru aceștia. Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Fălticeni trebuie să acopere în cadrul acestui eveniment cheltuielile cu energia electrică și salubrizare și să asigure măsurile de ordine și liniște publică”, ne-a declarat primarul Cătălin Coman.
Primarul Cătălin Coman a mai precizat că Festivalul Tradițional al Meșteșugarilor aduce într-un singur loc satul și tradițiile românești: Școala care te face român (ateliere meșteșugărești și bresle), Casa de cultură (scena), Dascălii satului românesc (biblioteca) și Primăria – instituția cea mai de seamă a satului (stuff&MC). În perioada 13 – 15 mai, toate acestea vor funcționa în Piața “Nada Florilor”, în fiecare zi, de la ora 12.00. Va exista și un târg al meșteșugarilor (artizanat, dulciuri), vor exista spații de alimentație publică și un parc de distracții. De la ora 18.00, vor începe spectacolele în care vor evolua intrepreți locali de muzică populară și ușoară, soliști intrumentiști, dar și artiști cunoscuți în întreaga țară printre care se numără Ion Paladi, Laura Haidău, Margareta Clipa, Laura Lavric, Alexandru Recolciuc, Lorenna, Abb Band, Sarmalele Reci, Jull, etc.

Recomandări

Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei

Grupul Tradițional „Dor”, din Moara, invitat la Palatul Parlamentului, la concertul extraordinar „Sunet pentru Pace”

Nicolae Robu la deschiderea Târgului de Paști de la Suceava: „Astfel de inițiative ne reamintesc cât de importante sunt rădăcinile noastre și cât de frumos este să le păstrăm vii”

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, organizează o nouă ediție a Târgului de Paști