De la începutul anului

La Casa de Pensii au fost depuse aproape 850 de petiții

Camelia Chitul: „Consider că este important să putem da răspunsuri prompte și competente solicitanților”

Aproape 850 de pensionari au trimis, în primele trei luni ale acestui ani, petiții pe adresa Casei Județene de Pensii Suceava. Directorul coordonator al acestei instituții, Camelia Chitul, a precizat că la Serviciul Comunicare al Casei de Pensii Suceava s-au înregistrat 838 de petiții, toate fiind soluționate până la această dată. Chitul a mai precizat că numărul total al persoanelor care s-au adresat Casei Județene de Pensii, solicitând diverse informații, a fost de 15.650 de persoane. „Consider că este important să putem da răspunsuri prompte și competente solicitanților și să încercăm să reducem, prin operativitate, timpii de așteptare din fața ghișeelor”, a spus directorul Casei Județene de Pensii Suceava.
Camelia Chitul a adăugat că funcționarii publici din cadrul Serviciului Comunicare încearcă să fluidizeze activitatea, oferind răspunsurile solicitate de pensionari în cel mai scurt timp.
„Zilnic, la ghișeele din cadrul Serviciului Comunicare se prezintă un număr destul de mare de persoane, solicitând informații specifice activității instituției. Răspunsurile se dau în cel mai scurt timp, iar acest lucru se întâmplă în urma verificării aspectelor sesizate prin raportarea la prevederile legale în materie în vigoare”, a mai spus Chitul.

Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va acorda carduri cadou pensionarilor cu pensii minime pentru cumpărături de Crăciun

Angajații Casei Județene de Pensii au declanșat un protest spontan împotriva deciziei de tăiere a sporului de condiții vătămătoare

Câteva zeci de angajați ai Casei Județene de Pensii Suceava au declanșat vineri un protest spontan în fața instituției