La 86 de ani, și-a bătut soția, „în urma unor discuții în contradictoriu”

Bătrâna a ajuns la Unitatea de Primire a "Urgențelor" de la Spitalul Județean Suceava
Bătrâna a ajuns la Unitatea de Primire a "Urgențelor" de la Spitalul Județean Suceava

O bătrână în vârstă de 82 de ani a ajuns la spital după ce a fost bătută de soțul său, un bătrân în vârstă de 86 de ani. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, miercuri, la ora 19:40, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 82 de ani, din comuna Păltinoasa, se află la Unitatea de Primire a „Urgențelor” de la Spitalul Județean Suceava cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral.A fost identificat soțul persoanei vătămate, un bătrân în vârstă de 86 de ani, care a declarat faptul că a lovit-o pe soția sa în jurul orei 18:00, în timp ce se afla la domiciliu, în urma unor discuții în contradictoriu avute cu aceasta. Urmează ca victima să fie audiată și să i se aducă la cunoștință de posibilitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu, se arată în comunicatul IPJ. În cauză s-a înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.

Recomandări

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști