Tentativă de sinucidere

La 73 de ani, a considerat că este o povară și a vrut să moară

O femeie din localitatea suceveană Dănila a încercat să-și încheie socotelile cu viața la vârsta de 73 ani, considerând că este o povară pentru cei apropiați. Tentativa de sinucidere a septuagenarei s-a sfârșit pe paturile Spitalului Județean de Urgență Suceava, unde bătrâna a fost internată.
Oltea A. a fost internată în secția Gastroenterologie din cadrul acestei unități sanitare, miercuri, după ce a consumat o cantitate mai mare de alcool și apoi a înghițit clor. Medicii care o au în grijă spun că deocamdată starea femeii este stabilă, însă aceasta riscă o intervenție chirurgicală.
„În primele 72 de ore de la internare se neutralizează clorul și se urmăresc leziunile apărute, iar după acest interval, dacă este necesar, se practică operația”, au explicat doctorii, subliniind că septuagenara urmează a fi supusă și unui consult psihiatric.

Recomandări

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale