Educație muzeală pentru copii

„Istoria în desene”, ediția a V-a



„Istoria în desene”, ediția a V-a
„Istoria în desene”, ediția a V-a

Muzeul Național al Bucovinei lansează a cincea ediție a proiectului de educație muzeală „Istoria în desene”. Atelierul de creativitate se adresează copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani. Aceștia sunt invitați să creeze desene inspirate de obiectul preferat ales din patrimoniul Muzeului Național al Bucovinei.
Scopul proiectului de educație muzeală este promovarea Muzeului de Istorie, a patrimoniului muzeal din expoziția permanentă și din cele temporare.
Participând la acest atelier, copiii se vor familiariza cu obiectele din expoziție, își vor dezvolta abilitățile artistice, imaginația și creativitatea.
Desenele, care vor conține numele autorului, vârsta, școala și localitatea vor fi aduse, în perioada 16 octombrie – 15 noiembrie 2024, la Muzeul de Istorie din municipiul Suceava sau vor fi trimise, scanate sau fotografiate cu o rezoluție bună, prin email la marketing@muzeulbucovinei.ro
Toate lucrările vor fi postate pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie Suceava, iarcele mai frumoase vor fi premiate.
Premiile în cărți și alte produse personalizate se vor acorda ținându-se cont de două categorii de vârstă: 8-12 ani; 13-18 ani. Informații suplimentare la telefon 0230-216439, interior 116.



Recomandări

Aproximativ 100 de lucrări pot fi admirate în cadrul Expoziției Internaționale de Grafică Satirică Bucovina, ediția a XX-a, la Muzeul de Istorie Suceava

Mai sunt câteva zile în care vă puteți înscrie la Festivalul-concurs de literatură „Rezonanţe Udeştene”, ediția a XXX-a

Mai sunt câteva zile în care vă puteți înscrie la Festivalul-concurs de literatură „Rezonanţe Udeştene”, ediția a XXX-a
Mai sunt câteva zile în care vă puteți înscrie la Festivalul-concurs de literatură „Rezonanţe Udeştene”, ediția a XXX-a