Ceartă în coaliție

Iordache îl acuză pe Flutur că toacă pe mașini de lux banii județului

Purtătorul de cuvânt al Organizației Județene Suceava a PSD, Virginel Iordache, i-a acuzat, ieri, pe liderii PD-L care conduc administrația locală și județeană, Ion Lungu și Gheorghe Flutur, că risipesc banii de la buget pe mașini de lux. Iordache a declarat, într-o conferință de presă, că „cei care conduc astăzi județul Suceava folosesc resursele județului numai pentru binele lor”, aluzie la sloganul PD-L pentru alegerile europarlamentare, “PD-L, la bine și la greu”. “Gheorghe Flutur și Ion Lungu uită că și Suceava face parte din Europa și Europa se confruntă cu o gravă criză economică. Gheorghe Flutur, omul pus să administreze banii județului în mod corect, își cumpără Q7 ca să se deplaseze comod la București, la întâlniri care n-au ca scop atragerea de bani pentru județ, ci sunt întruniri de partid, ale PD-L”, a spus Iordache, care a mai spus că parcul auto al Consiliului Județean dispune de suficiente autoturisme „ca să asigure deplasarea în siguranță a domnului Flutur”.
Liderul PSD a mai spus că „de boala grandomaniei” s-a îmbolnăvit și primarul de Suceava, Ion Lungu, care a achiziționat, recent, la primărie, „o altă mașină de lux”, un VW Touareg.
După Iordache, Gheorghe Flutur ar trebui să se gândească să dea mai întâi drepturile bănești restante ale angajaților de la Protecția Copilului și celor din învățământ și apoi la achiziția de autoturisme.
Flutur: „PSD să facă bine să vină la serviciu, la guvernare” De cealaltă parte, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, declară că pe lista sa de priorități din acest an nu se găsește, în nici un caz, cumpărarea de mașini și i-a transmis lui Virginel Iordache să se arate mai preocupat de problemele guvernării, deoarece partidul din care face parte se află la putere, nu în opoziție.
„Domnul Iordache, dacă a început campania electorală, ar face bine să mai vină și la serviciu, la guvernare. Nu poți să fii concomitent și la putere și în opoziție. Să facă bine să vină nu numai la drepturi, ci și la obligații, să nu mai semneze degeaba statul de plată la guvernare”, a spus Flutur.
El a apreciat că Iordache este îngrijorat că, odată cu descentralizarea, va ajunge salariatul lui Flutur și se teme că acesta nu va avea bani să-l plătească.
„Poartă grija parcului auto? N-am loc să-l angajez acolo! PSD-iștii fug de la serviciu și nu i-am trecut absenți. Să facă bine să vină la treabă, la guvernare”, a mai spus Gheorghe Flutur.
În opinia sa, declarațiile lui Iordache sunt „glumițe de campanie” la care nu merită să mai răspundă.

Recomandări

Ilie Bolojan i-a mulțumit fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru aportul său în proiectul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Șoldan după semnarea contractelor pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava: „Județul se dezvoltă prin cele mai mari proiecte din istoria lui”

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care și-a pierdut recent mama