Ion Cozmei – „Tâlcuitorul de Semne”

La Marea Despărțire
Exact în urmă cu un an, într-un octombrie de aur, în casa bătrânească din Călineștii copilăriei și ai părinților săi și ai străbunilor Eminescului, într-o încăpere modestă, dar strălucind de curățenie și sub privirile blânde ale unei ființe desprinse din icoane – mama – Ion Cozmei citea și apoi scria, cu caligrafia-i inconfundabilă, prefața la volumul meu de poezii „În custodia timpului real”. Mai apoi, în ianuarie al acestui an, am lansat împreună volumele noastre la școala care ne-a fost atât de dragă amândurora – Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, eveniment relatat cu generozitate de jurnalistul Tiberiu Cosovan în Monitorul de Suceava, relatare însoțită de o fotografie, neprețuită pentru mine, fotografie care ne înfățișează împreună. Doi prieteni. Prieteni de o viață. Două destine apropiate. Cine și-ar fi imaginat atunci că Marea Despărțire va veni atât de repede. Că atât de devreme și atât de pe neașteptate…
Iar dacă el, Ion, îmi semna prefața unei cărți, eu, atât de devreme și atât de pe neașteptate, eu îi semnez Postfața Unei Vieți. O fac cu durere nespusă și cu ochii în lacrimi.
Pentru că Ion Cozmei a fost un suflet mare, încremenit în puritatea celei mai frumoase adolescențe, un Prieten devotat și un Poet cu har. Își iubea mai presus de toate băiatul, pe Victor, soția Tania și pe cel pe care îl considera ca descinzând din neamul său – pe Eminescu. În cartea despre Poeții Bucovinei, la care lucrez de o bună bucată de viață, Ion avea și are un loc de cinste. N-am apucat să i-o spun, dar cred că el știa asta. I-o spun acum, la Marea Despărțire.
Adio, Drag Prieten!
Octavian Nestor