Un subiect pe care nici suveraniștii nu îl abordează este cel al românizării economiei naționale din ultimii ani, după ce privatizările (strategice sau nu) din perioada 1990–2015 au încetat sau s-au redus. Acest proces copiază fenomene similare petrecute și în alte țări din est și nu cred că greșesc dacă afirm că ne încadrăm într-un trend general est-european. Sunt nevoit să dau și niște exemple. În 2000, băncile cu capital autohton reprezentau 14% din piața bancară, acum au ajuns la peste 33%. În siderurgie asistăm la achiziționarea de combinate de către români. Fenomene similare se petrec în vânzările cu amănuntul, producția de îngrășăminte sau industria alimentară. Este și o politică de stat, măcar în „domeniile strategice”? Nu cred, pentru că o astfel de inițiativă ar fi însoțită de o publicitate agresivă. Nu pierd ocazia de a se lăuda.
Acesta este un fenomen economic firesc (normal), generat de o acumulare de capital autohton, de creșterea experienței antreprenorilor români, de depășirea fricii specifice unor domenii noi și de preluarea riscului unei afaceri private, dar și a inconștienței din anii ’90, când majoritatea și-au înființat firme. În România, dezvoltarea firmelor cu capital autohton a fost mai întârziată comparativ cu țările acceptate în primul val de aderare la UE. Nu am valorificat experiența statelor estice, mai avansate, și am repetat cu entuziasm greșelile lor, chiar dacă mai puțin.
Investițiile străine au întârziat, pentru că politicienii ne-au menținut într-o zonă gri, fapt ce a blocat și dezvoltarea inițiativelor naționale. Această perioadă a trecut, dependența economiei de politic s-a redus (încă este mare, datorită firmelor cu capital de stat, generatoare de pierderi) și a apărut, ca o necesitate urgentă, elaborarea de politici economice de stat care să încurajeze investitorii în domeniile de viitor.
Cred că aici suntem deficitari, iar mulți români și-au demonstrat calitățile antreprenoriale pe alte meleaguri. Ne trebuie mai multe start-up-uri pentru a valorifica potențialul uman și a pune în valoare resursele.
Deși pare ciudat, la prima vedere, consider că românizarea economiei naționale este o formă superioară a integrării europene. Dacă avem miliardari (cu averi obținute cinstit), dacă s-au dezvoltat afaceri de succes în producție sau servicii și au apărut firme în domeniile de viitor (încă puține și înregistrate majoritar ”afară”), putem să ne revendicăm un loc la masa bogaților în Europa.
Iar o integrare totală, care să cuprindă și transformări în psihologia majorității cetățenilor, înseamnă o rupere definitivă de comunism, care face apologia principiului „sărac, dar cinstit”! Românizarea și europenizarea nu sunt în contradicție, cum sugerează adepții naționalismului limitat și ai izolării de tipul feudalismului timpuriu. ”Unitate în diversitate” este soluția noastră și a Europei, într-o lume a competiției acerbe, unde nici superputerile nu se pot dezvolta doar prin forțe proprii.
Statele Unite ale Europei înseamnă o piață unică, la care au acces toți aliații, egalitate de șanse în economie, locuri de muncă pe tot continentul, siguranța vieții și a averii cetățenilor, dar și posibilitatea demonstrării calităților personale ale fiecăruia. Nu se pierd valorile culturale, limba, tradițiile etc. ale fiecărei națiuni; mai mult, se oferă posibilitatea promovării mai facile în lume, iar ierarhizarea socială se va face mai ușor și va fi bazată pe calitățile profesionale, determinare și inteligență antreprenorială. Cei mai dotați vor fi liderii românizării și ai europenizării.
Credeți că visez? Consider că sunt condițiile îndeplinite, iar agresivitatea dictatorilor ne împinge spre această soluție, benefică marii majorități.
