Ioan Stan dă asigurări că PSD nu susține alegerile anticipate pe motiv că nu reprezintă o prioritate pentru români



Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a dat asigurări că social-democrații nu susțin organizarea de alegeri parlamentare anticipate pe motiv că nu reprezintă o prioritate pentru români. Ioan Stan a declarat că decizia PSD de a intra la guvernare a fost luată având în vedere asigurarea unei guvernări stabile care să răspundă problemelor oamenilor, într-un context economic deosebit de dificil. „Drept urmare, este evident pentru toată lumea că declanșarea anticipatelor nu este oportună și nici nu reprezintă o prioritate pentru români. Acum este mult mai important ca Guvernul să facă toate reformele și demersurile necesare pentru a obține banii din PNRR”, a spus Stan.
El a arătat că liberalul Gheorghe Falcă, cel care susține că s-a adus în discuție acest scenariu, nu a participat la întâlnirile Coaliției de guvernare. „Domnul Falcă vorbește din auzite, nu din realitate. În fapt nu a existat nicio propunere pentru alegeri anticipate. Problema acestora a apărut când presa s-a întrebat ce se va întâmpla dacă președintele Iohannis nu va numi premierul PSD, în momentul când ar trebui să aibă loc rotația guvernamentală, conform protocolului politic”, a precizat liderul social-democraților suceveni.
Acesta a arătat că șeful statului tocmai a confirmat că va susține rotația premierilor, așa că nu există niciun motiv ca cineva să se gândească la alegeri anticipate. Ioan Stan a subliniat faptul că în acest moment PSD are cu totul alte priorități sub aspect economic și social, punând de fiecare dată România și interesele românilor pe primul loc.



Recomandări

Ioan Stan: România a înregistrat un succes de excepție prin alegerea ES Anda Filip ca Secretar General al Uniunii Interparlamentare

Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a condus delegația României la Uniunea Interparlamentară
Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a condus delegația României la Uniunea Interparlamentară

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Senatorul Ioan Stan atenționează că PSD nu va vota bugetul de stat dacă nu vor fi incluse propunerile de măsuri sociale și de investiții

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan consideră că tăierea salariilor din sistemul bugetar „la grămadă, cu toporul, nu este reformă!”

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD