Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, sărbătorită duminică, 15 ianuarie 2017, Muzeul Bucovinei oferă intrare gratuită la expoziția „Aurul și argintul antic al României”, deschisă la Muzeul de Istorie Suceava.
„Aurul și argintul antic al României”, o expoziție excepțională, unică prin valoarea și importanța exponatelor,este prezentă la Muzeul de Istorie Suceava până pe 29 ianuarie 2017. Vizitatorii muzeului sucevean pot vedea unele dintre cele mai frumoase și vechi obiecte realizate din aur și argint descoperite pe teritoriul României, artefacte care datează începând din mileniul V î.Hr, iar cele mai târzii în secolul VII d.Hr.
După cum ne-au spus reprezentanții Muzeului de Istorie din municipiul Suceava, „cele peste 1.000 de piese expuse oferă o imagine complexă asupra evoluției meșteșugului prelucrării metalelor prețioase din Eneolitic, de la primele încercări de a lucra cu un material nou, aurul, și a obține obiecte simple, până la elaboratele bijuterii elenistice sau romane, care prin rafinamentul execuției îi pot entuziasma și astăzi pe cei care le privesc. Vor ajunge pentru prima dată la Suceava piese din tezaurele de la Rădeni, Perșinari, Agighiol, Pietroasa, Apahida și Cluj-Someșeni. Subliniem că cea mai mare parte a obiectelor prezente în expoziție au fost descoperite de arheologi, în timpul cercetărilor arheologice efectuate de peste 100 de ani în situri de pe întreg teritoriul României”.






