Interpretul de muzică populară Anton Achiței a încercat să se sinucidă

anton achitei
anton achitei

Anton Achiței, cunoscutul interpret de muzică populară care a activat și la Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, a încercat să-și pună capăt într-un hotel din municipiul Suceava. În vârstă de 73 de ani, Anton Achiței locuiește acum în Bacău și venise la Suceava pentru a înregistra mai multe piese muzicale într-un studio.
În noapte de 29 spre 30 noiembrie, imediat după miezul nopții, în timp ce se afla în camera de hotel, Anton Achiței s-a deplasat în baie și s-a așezat în cadă, unde, cu o lamă, și-a provocat leziuni la nivelul încheieturii și antebrațului mâinii stângi, cu intenția de a-și lua viața.
Deși a sângerat abundent nu a murit, iar dimineață, în jurul orei 7.30, a sunat la un prieten căruia i-a povestit ce a făcut. Acesta a sunat la recepție, iar unul dintre angajații hotelului a sunat la 112 și a cerut sprijinul unui echipaj medical.
La spital i s-a stabilit diagnosticul „sindrom depresiv, tentativă catalitică”. După îngrijirile de specialitate, cunoscutul interpret de muzică populară urma să fie examinat din punct de vedere psihiatric.

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a VI-a ediție a Concertului de muzică bizantină „Ofrandă Mucenicului Ioan”

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”, ediția a V-a

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a
„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a