Colocviu internațional

„Interferențe culturale româno-spaniole”

La Suceava se va desfășura mâine colocviul internațional cu genericul „Interferențe culturale româno-spaniole”. Organizat de Institutul Cervantes din București, Ambasada Spaniei din capitala României, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Universitatea „Ștefan cel Mare”, având ca parteneri Consiliul Județean Suceava, Asociația Ladie’s Circle, Colegiul Național „Petru Rareș” și CEC – Sucursala Suceava, colocviul (la care participă ca invitați domnul Joaquin Garrigos, directorul Institutului Cervantes din București, scriitorii Fernando Iwasaki, directorul revistei ”Renacimiento” din Sevilla, Jose Luis Zeron, directorul revistei ”Empireuma” din Orihuela, Jose Maria Pineiro, redactorul șef al revistei ”Empireuma” din Orihuela, Daniel Najmias, editorul revistei ”The Barcelona Review” din Barcelona, scriitoarea și traducătoarea Elena Liliana Popescu, Maribel Jimeno, șef de studii la Institutul Cervantes din București, conf.dr. Dana Diaconu, Universitatea ”Al. Ioan Cuza”, Iași, lector Jose Antonio Merida, Universitatea ”Al. Ioan Cuza”, Iași și reprezentanții revistelor , ”Timpul” din Iași, ”Hyperion” din Botoșani, „Nord Litera”, „Bucovina Literară” din Suceava și „Țara Fagilor”) va avea, în două locații, următorul program:
La ora 11,00, în Sala de Artă ”Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei ”I.G. Sbiera”, sub genericul „Noul val”, tinerii poeți de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Suceava vor fi într-un dialog (moderat de poetul Constantin Severin) cu scriitorii invitați, urmat de un recital de poezie susținut de participanți și de un moment artistic (flamenco) realizat de Ansamblul Artistic ”Ciprian Porumbescu” din Suceava. La ora 17,00, în Sala ”Dimitrie Leonida” a Universității ”Ștefan cel Mare”, se va desfășura (avându-i ca moderatori pe prof. univ. dr. Ion Horia Bârleanu, decanul Facultății de Litere, și pe poetul Constantin Severin), cu genericul interogativ „Este posibilă o revistă de cultură în provincie?”, o dezbatere despre destinul revistelor culturale în provincie și despre interferențele culturale româno-spaniole, dezbatere încheiată cu un recital de poezie susținut de către invitați. Așa cum a declarat prof. Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” „deși aceasta manifestare este prima acțiune culturală de o asemenea anvergură organizată de Institutul Cervantes într-un oraș din Moldova, sperăm ca ea să nu fie și ultima, iar astfel de manifestări să devină frecvente la Biblioteca Bucovinei. Mai mult decât atât, avem convingerea că această colaborare, practic un act de diplomație culturală, poate crea noi punți de cooperare între Bucovina si Spania, pe toate planurile”.

Recomandări

„Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume”, denumirea colocviului organizat în Ucraina de Lectoratul de Limbă Română al USV

Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană
Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Muzeul Național al Bucovinei caută fotografii și amintiri din comunitate despre vechea Prefectură din Suceava

Concursul Județean de Limba Engleză „Behind the Words”, ediția a X-a, un eveniment dedicat performanței și comunicării interculturale