La sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava au loc întâlniri periodice între reprezentanții Protecției Copilului Suceava – Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități și asistenții sociali din primăriile din județ. Prima întâlnire a avut loc pe 6 ianuarie, când asistenții sociali din 29 de primării s-au întâlnit cu specialiști din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă (SEC) a Copilului cu Dizabilități și au discutat pe marginea noilor formulare și a modului de completare a acestora, după ce legislativul a modificat formularele necesare întocmirii dosarului în vederea încadrării copiilor cu dizabilități într-un grad de handicap.
Vineri, 13 ianuarie, a avut loc o nouă întâlnire la sediul DGASPC Suceava, la care au participat, pe lângă reprezentanții DGASPC Suceava (dir. adj. Margareta Isăilă, șeful serviciului juridic, Iulia Precop, și specialiști din cadrul SEC) și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Suceava, ai Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava, ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava etc., care au dezbătut modalitățile de aplicare a noilor modificări legislative și au pus bazele unei colaborări mai strânse între instituții și specialiști.
Primăriile au un rol important în evaluarea condițiilor în care crește copilul
Șefa Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități Suceava, Niculina Doina Daneliuc, ne-a spus că vor urma întâlniri și cu celelalte primării, în funcție de managerul de caz pe zonă, stabilit în cadrul SEC a Copilului cu Dizabilități, “pentru că primăriile au un rol important în evaluarea condițiilor în care crește copilul (prin ancheta socială) și în identificarea nevoilor copilului, prin evaluarea factorilor ce creează mediul din familie, școală și comunitatea în care se dezvoltă copilul”. Niculina Doina Daneliuc a mai precizat că s-au trimis prin poștă, la toate cele 114 unități administrativ-teritoriale din județul Suceava, adrese cu privire la modificările legislative și modele după noile formulare care sunt necesare întocmirii dosarului de handicap (model anchetă socială, fișa cu factorii de mediu, instrucțiuni de completare, model plan de servicii pentru copilul aflat în situație de risc, fișa medicală sintetică de la medicul de familie, fișa psihologică – obligatorie la prima prezentare pentru toți copiii, de la un psiholog clinician acreditat și înscris la Direcția de Sănătate Publică Suceava, indiferent de dizabilitatea pe care o au, fișa psihopedagogică, pentru toți copiii care urmează o formă de învățământ: învățământ la domiciliu, în cadrul unui centru de educație specială incluzivă, grădiniță specială sau în învățământul de masă, începând cu învățământul preșcolar, într-un centru de zi sau centru de recuperare etc.). Certificatul medical tip A5 nu a suferit modificări și se eliberează de unitățile medicale sanitare și cabinetele care se regăsesc pe lista publicată pe site-ul DSP Suceava (www.dspsv.ro,secțiunea Noutăți).
Noile formulare se pot găsi pe site-ul Protecției Copilului, la sediul DGASPC Suceava și la primăriile de domiciliu
Pe site-ul Direcției de Protecție a Copilului Suceava (www.dpcsv.ro/ro), la secțiunea Legislație s-au postat noile reglementări, iar la secțiunea Info/Formulare au fost postate toate formularele noi, necesare întocmirii dosarului de handicap pentru copilul cu dizabilități, care vor fi prezentate, împreună cu reprezentatul legal (un părinte, ambii sau persoana căreia i-a fost încredințat copilul printr-o măsură de protecție sau sentință judecătorească), la evaluarea complexă în cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități – DGASPC Suceava. Noile formulare se pot prelua și de la primăriile de domiciliu și de la sediul DGASPC Suceava. “Pentru cazurile copiilor cu dizabilități care urmează să se prezinte pentru evaluare în vederea încadrării în grad de handicap, la Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități, reprezentanții legali sunt rugați să completeze dosarul cu noile formulare, deoarece dosarele incomplete nu vor putea fi înaintate Comisiei de Protecția Copilului Suceava pentru eliberarea certificatului de handicap. Formularele care au suferit modificări sunt: Fișa de evaluare psihologică, Fișa medicală sintetică, Fișa psihopedagogică (înlocuind traseul educațional), Ancheta socială și anexa anchetei sociale – Factori de mediu (document nou introdus)”, a mai completat Niculina Doina Daneliuc.
După noile modificări legislative
Întâlniri periodice între reprezentanții Protecției Copilului Suceava și asistenții sociali din primăriile din județ






