Întâlnire

Inspectorul general Petru Carcalete le-a prezentat directorilor de școli noutățile din Legea Educației

Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, inspectorul general Petru Carcalete, s-a întâlnit ieri cu cei peste 200 de directori din școlile sucevene
Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, inspectorul general Petru Carcalete, s-a întâlnit ieri cu cei peste 200 de directori din școlile sucevene

Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, inspectorul general Petru Carcalete, s-a întâlnit ieri cu cei peste 200 de directori din școlile sucevene pentru a le prezenta modificările din învățământ aduse de noua Lege a Educației.
Întâlnirea a avut loc în cadrul Reuniunii anuale de management instituțional.
Învățământul general obligatoriu de zece clase, învățământ gimnazial până în clasa a IX-a inclusiv, o altă procedură de admitere la liceu și modificările privind examenul de bacalaureat sunt doar câteva dintre noutățile aduse de Legea Educației, noutăți dezbătute cu directorii de școli din Suceava. Pe lângă noutățile legate de organizarea unităților de învățământ și a procesului educațional, directorilor de școli le-au fost prezentate și noutățile aduse de Legea Educației privind statutul cadrelor didactice.
Inspectorul general Petru Carcalete le-a prezentat profesorilor și un raport privind starea învățământului sucevean după primul semestru al acestui an școlar.
La întâlnirea de ieri au participat reprezentanți ai instituțiilor locale și județene.

Recomandări

Omagiu emoționant la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, la pensionarea profesoarei Ancuța Voivod după 46 de ani dedicați educației

Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod
Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului